Publicațiile anterioare din această serie:
De ce alegerile locale sunt mai importante decât par;
Teritoriul nu începe din nou după fiecare reformă;
Autonomia locală fără o economie independentă;
Drumul: de la logica coloniei la logica dezvoltării.
Primarul ca manager al deficitului
Teritoriu depresiv: o hartă fără viitor
Fiecare teritoriu are propriul scenariu
Periferia nu înseamnă distanța față de capitală
Digitalizarea nu înlocuiește economia
După toate criteriile formale, aceasta nu ar trebui să fie un teritoriu în declin. Tocmai de aceea a fost aleasă nu ca o excepție, ci ca un caz de test: dacă un teritoriu cu statut autonom, cu propriul organ legislativ, universitate, bază agricolă, contacte de producție internaționale și voce politică nu a reușit să devină un centru economic independent, înseamnă că problema este mai profundă decât lipsa resurselor sau a competențelor juridice.
În decursul a zece ani, între recensămintele din 2014 și 2024, Comrat a pierdut aproape o mie de locuitori (de la 20 113 la 19 120 de persoane). Gagauzia, în ansamblu, a pierdut în medie 0,25% din populație în fiecare an.
Pentru a fi corecți, trebuie să menționăm că scăderea populației a fost înregistrată în toate regiunile țării, fără excepție. Însă problema nu constă în faptul în sine al scăderii, ci în structura acesteia: pleacă, în principal, persoanele în vârstă de muncă cu calificare. Nu este vorba de o fluctuație demografică, ci de o degradare a capitalului uman al teritoriului.
Ponderea Gagauziei în producția industrială a țării se menține constant la un nivel de puțin peste 3%. Bugetul rămâne, de asemenea, unul extern: transferul către primăria Comrat din bugetul central al autonomiei este de 719,4 mii de lei, o sumă comparabilă cu costul unui singur obiect de infrastructură de mici dimensiuni.
La nivel național, ponderea veniturilor proprii ale bugetelor locale este de 7%, față de aproximativ 30% în medie în țările din Europa de Sud-Est; 94,7% dintre primării depind de transferurile centrale chiar și pentru funcționarea de bază.
De ce activele nu funcționează
Problema Comratului nu constă în lipsa resurselor. Problema constă în lipsa unui scenariu care să transforme resursele într-o funcție economică.
Autonomia Gagauză a fost creată ca instrument de reglementare politică, nu ca instrument economic de dezvoltare. Adunarea Populară, Comitetul Executiv și bașkanul sunt entități cu competențe formale, dar dependența bugetară de centru reproduce aceeași logică: transferul bugetar determină agenda.
Statutul politic este utilizat în principal pentru conflicte simbolice cu Chișinăul, și nu pentru negocieri privind un pachet economic special.
În condițiile în care 7% din veniturile proprii reprezintă norma moldovenească, primarul se transformă inevitabil dintr-un strateg al dezvoltării într-un manager al deficitului. Orizontul său de lucru nu este determinat de un scenariu de investiții pe zece ani, ci de căutarea de transferuri, granturi și proiecte finanțate de donatori pentru anul curent.
Nu este vina unei persoane anume, ci o capcană sistemică: în condițiile în care 80,5% dintre primării nu dispun de specialiști în managementul de proiecte, economia bazată pe granturi nu compensează slăbiciunea strategică.
Comrat se află la 100 km de Chișinău și la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Ambii factori ar trebui să constituie un avantaj. Însă șoseaua R34 asigură în primul rând migrația pendulară și exodul tinerilor, nu afluxul de investiții. Granița nu a devenit un coridor de export, deoarece nu există infrastructură logistică.
Caracterul periferic al orașului Comrat nu este de natură geografică. Este vorba de o capacitate redusă de a reține fluxurile economice în interiorul teritoriului.
Sectorul real (agricultura și industria) reprezintă până la 30% din PIB-ul Gagauziei, dar structura exporturilor – cereale, floarea-soarelui, vin în vrac – relevă o clasică „capcană a materiilor prime”: teritoriul produce materii prime, iar prelucrarea, crearea mărcii, logistica și marja financiară rămân în afara regiunii.
Având în vedere că în autonomie, pentru fiecare persoană ocupată există practic o persoană inaptă de muncă, acest lucru indică absența unui efect multiplicator al locurilor de muncă.
Universitatea de Stat din Comrat, înființată în 2002, reprezintă o bază potențială pentru dezvoltare. De fapt, acesta funcționează ca o pompă: atrage tinerii din regiune, le îmbunătățește calificarea și îi îndreaptă spre locurile unde există locuri de muncă.
Însă, fără o legătură cu producția locală și cu mediul de afaceri local, universitatea nu face decât să reproducă exodul. O logică similară o au și întreprinderile de confecții care execută comenzi pentru firme turcești, italiene, belgiene și americane: este vorba de locuri de muncă reale, dar reprezintă veriga inferioară a lanțului, unde designul, marca și marja financiară rămân în afara teritoriului.
Ce are totuși Comrat
Orașul dispune de toate premisele formale pentru dezvoltare: aproximativ 150 de mii de hectare de terenuri agricole, dintre care 26 de mii sunt livezi și podgorii; o universitate cu o istorie de douăzeci de ani; statut autonom și subiectivitate politică; o industrie a confecțiilor cu acces la piețele externe; o poziție geografică la intersecția drumurilor spre Chișinău și spre granița cu Ucraina; identitate culturală și legături externe, inclusiv parteneriate cu donatori străini.
Toate aceste active sunt astăzi utilizate în mod fragmentat – ca materie primă destinată vânzării, ca canal de scurgere a forței de muncă, ca teren pentru conflicte simbolice cu centrul.
Prin urmare, sarcina nu constă în a găsi ceva nou, ci în a reuni ceea ce există deja într-o logică economică unitară.
Scenariul: un centru agroindustrial, educațional și logistic al sudului
Nu este vorba de o întoarcere la trecutul sovietic și nici de un slogan abstract, ci de o nouă organizare a activelor deja existente în jurul unei funcții economice unice.
Principiul cheie: fiecare element trebuie să fie legat de celelalte. Universitatea – de producție. Producția – de prelucrare. Prelucrarea – de export. Exportul – de bugetul local. Bugetul local – de infrastructură. Infrastructura – cu investițiile.
Abia atunci teritoriul încetează să mai fie un ansamblu de elemente disparate și devine un sistem economic.
Cinci direcții de dezvoltare
Primul – clusterul agroindustrial: linii de prelucrare pentru vin, sucuri, concentrate, fructe uscate și conserve; capacități de refrigerare și depozitare situate în același loc cu producția; laboratoare de certificare conform standardelor UE; cooperarea producătorilor pentru acces comun la procesare și comercializare; exportul de vin sub o marcă locală, nu în vrac.
Al doilea – o universitate integrată în specializarea regiunii, nu una care există doar în vecinătatea acesteia: pregătirea tehnologilor din industria alimentară, a agronomilor specializați în agricultura de precizie, a specialiștilor în logistică și export; cercetări aplicate orientate către nevoile agrobusinessului local; un parc tehnologic, unde absolventul poate rămâne să lucreze, în loc să plece; primele locuri de muncă subvenționate în sectorul real.
Al treilea – nodul logistic al sudului: terminal pentru sortarea, ambalarea și expedierea produselor agricole; formalități vamale electronice și regim simplificat pentru exporturile mici; coridoare de transport către România, Balcani și Turcia – direcții în care Găgăuzia are deja legături comerciale și culturale.
Al patrulea – o zonă industrială cu infrastructură tehnică: electricitate, apă, drumuri, internet, un punct unic de contact pentru investitori și stimulente fiscale pentru întreprinderile care generează valoare adăugată în interiorul regiunii, nu în afara acesteia.
Al cincilea – statutul politic ca instrument de negociere, nu ca pretext pentru conflicte simbolice: un regim fiscal special pentru procesatorii agricoli din autonomie, finanțare specifică pentru infrastructura agro-logistică ca parte a politicii de investiții a statului, includerea universității în programul național de educație adaptat nevoilor regiunilor agricole.
Ce trebuie să se schimbe în administrare
La nivelul orașului Comrat – un birou de investiții ca punct unic de contact pentru investitori, în locul vizitelor la diverse birouri; control real al primăriei asupra terenurilor destinate proiectelor de producție; monitorizarea periodică a ocupării forței de muncă, a valorii adăugate și a bazei de impozitare – fără date nu există strategie; trecerea de la ciclul bugetar anual la planificarea pe scenarii pe zece ani, care nu se rescrie la fiecare ciclu electoral.
În relațiile cu autoritățile centrale – o poziție de negociere nu ca o cerere de ajutor, ci ca o propunere de parteneriat: iată specializarea, iată deficitul de infrastructură, iată efectul fiscal, iată ce își asumă autonomia, iată ce este necesar din partea statului.
Un mecanism prin care creșterea veniturilor fiscale provenite de la noile întreprinderi să rămână parțial în bugetul local ar crea un stimulent pentru dezvoltarea economiei, nu doar pentru a primi transferuri.
Și acces direct la fondurile de investiții – fără a fi necesar să se treacă de fiecare dată prin ministerele centrale.
Riscuri care nu pot fi ignorate
Gagauzia este una dintre cele mai vulnerabile regiuni din Moldova din punct de vedere climatic; seceta se repetă la fiecare trei-patru ani, iar un scenariu agroindustrial fără irigații, soiuri adaptate și instrumente de asigurare va perpetua vulnerabilitatea, nu sustenabilitatea.
Războiul din Ucraina a schimbat logica tranzitului din sud, închizând o parte din coridoarele nordice, dar, în același timp, a deschis o oportunitate pentru reorientarea către direcțiile balcanice și turcești.
Relațiile dintre Chișinău și Comrat se agravează periodic din motive politice, iar scenariul economic trebuie conceput astfel încât să poată funcționa în continuare chiar și în cazul schimbării climatului politic.
Iar scăderea populației a redus deja forța de muncă potențială – ceea ce înseamnă că investițiile fără programe de repatriere a tinerilor vor crea un punct de blocaj: nu este vorba doar de locuri de muncă, ci și de calitatea vieții, de mediul urban și de perspectivele pentru copii.
În loc de concluzie
Comratul nu are nevoie de încă o strategie de dezvoltare cu tabele frumoase și obiective nobile – în Moldova există deja suficiente astfel de documente. Comratul are nevoie de o integrare: ca elementele deja existente – universitatea, baza agricolă, statutul politic, legăturile de producție, poziția geografică – să înceapă să funcționeze ca un sistem unitar, și nu ca componente disparate într-un singur perimetru administrativ.
Acest lucru necesită nu doar decizii la nivelul orașului însuși. Este nevoie de disponibilitatea autorităților centrale de a purta cu teritoriul o discuție concretă pe teme economice – nu despre steaguri și competențe, ci despre prelucrare, resurse umane, logistică, infrastructură și baza de impozitare.
Dacă o astfel de discuție va avea loc, Comratul poate deveni nu doar un centru administrativ al autonomiei, ci un adevărat pol economic al sudului Moldovei. Nu pentru că ar dori asta cineva din Chișinău sau din Comrat, ci pentru că există toate condițiile necesare în acest sens – cu excepția uneia singure: decizia de a le pune în practică.
Acesta este textul nostru final privind dezvoltarea administrativ-teritorială, în care am încercat să demonstrăm cum ar trebui să se construiască o reformă administrativ-teritorială orientată spre dezvoltare, și nu spre risipirea bugetului.
Am prezentat Comratul ca exemplu. Ultimul punct va fi analiza strategiei CALM.
Evgheni Perestoronin,
jurnalist, analist economic și politic
Dmitri Tărăburcă,
economist, expert în domeniul imobiliar și al dezvoltării teritoriale
Abonați-vă la actualizările noastre
