Publicațiile anterioare din această serie:
De ce alegerile locale sunt mai importante decât par;
Teritoriul nu începe din nou după fiecare reformă;
Autonomia locală fără o economie independentă;
Drumul: de la logica coloniei la logica dezvoltării.
Primarul ca manager al deficitului
Teritoriu depresiv: o hartă fără viitor
Fiecare teritoriu are propriul scenariu
Periferia nu înseamnă distanța față de capitală
Toate acestea sunt, desigur, necesare. Serviciile digitale pot într-adevăr face administrația mai rapidă, mai transparentă și mai convenabilă. Oamenii nu mai sunt nevoiți să traverseze jumătate de cartier pentru a obține o adeverință. O parte din servicii pot fi accesate de la distanță. Este greu să contrazici acest lucru. Mai mult decât atât, nu are rost să contrazici acest lucru.
Problema apare atunci când digitalizarea începe să fie prezentată drept dezvoltare teritorială.
Pentru că biroul electronic nu creează locuri de muncă. Portalul de servicii publice nu înlocuiește un drum. Semnătura digitală nu creează o piață a muncii. Registrul integrat nu reține tinerii. Internetul nu transformă materiile prime în produse cu valoare adăugată.
Digitalizarea poate ușura viața unei teritorii. Dar nu poate înlocui economia teritoriului.
Pentru Moldova, acest lucru este deosebit de important, deoarece avem tendința de a confunda comoditatea administrativă cu dezvoltarea. Dacă au apărut servicii digitale – înseamnă că teritoriul pășește spre viitor.
Dar viitorul unui teritoriu nu se măsoară doar prin numărul de servicii electronice. Acesta se măsoară prin existența, în teritoriul respectiv, a locurilor de muncă, a bazei de venituri, a întreprinderilor, a procesării, a oamenilor care doresc să rămână, a drumurilor, a apei, a energiei, a logisticii, a educației, a medicinei, a pieței muncii, a capacității de a produce valoare adăugată și de a o menține la fața locului.
Dacă acestea lipsesc, digitalizarea devine doar o înveliș foarte elegant pentru problemele trecutului. Astfel, întregul sistem ajunge să fie blocat. Și sărăcia trece, de asemenea, în format electronic – timpul de așteptare pentru un aviz electronic care să confirme că totul merge prost pentru o persoană se reduce.
Acestea nu sunt argumente împotriva digitalizării. Sunt argumente împotriva substituirii.
O digitalizare normală trebuie să facă parte dintr-un scenariu teritorial. Ea trebuie să deservească economia, administrația, educația, medicina, transporturile, agricultura, afacerile și serviciile sociale. Ea trebuie să ajute teritoriul să-și utilizeze mai bine resursele.
Dar dacă teritoriul nu are o funcție economică, digitalizarea contribuie la menținerea sărăciei. Este ca și cum ai instala un navigator bun într-o mașină fără motor. Ecranul luminează, traseul este stabilit, vocea spune cu încredere: „Continuați să mergeți”. Dar mașina stă pe loc, iar noi continuăm să privim cu optimism funcționarea sistemului de navigație.
În Moldova se dezvoltă activ serviciile electronice, bazele de date, serviciile pentru cetățeni și pentru mediul de afaceri. Conform datelor din 2026, 39,67% dintre primării sunt deja conectate la platforma e-APL. Acest lucru este important. Ea poate reduce într-adevăr costurile administrative și poate face interacțiunea cu statul mai puțin umilitoare și mai puțin birocratică.
Însă accesibilitatea administrativă a unui serviciu nu este echivalentă cu dezvoltarea teritoriului. Un serviciu online nu înseamnă un loc de muncă. Dacă tinerii pleacă, depunerea electronică a cererilor nu îi va aduce înapoi.
Aici se află principala diferență între administrația electronică și economia digitală.
Administrația electronică înseamnă trecerea la format digital a unui serviciu, a unui document, a unei cereri, a unui registru sau a unei comunicări.
Economia digitală înseamnă schimbarea modurilor de producție, vânzare, logistică, gestionare, formare, cooperare, intrare pe piață, creare de produse și obținere de venituri.
Prima poate fi utilă chiar și într-o zonă săracă. A doua necesită un mediu economic.
Dacă în regiune există întreprinderi, cooperative, fermieri, procesatori, logistică, canale de export și inițiative locale, digitalizarea are un efect real. Aceasta va ajuta la ținerea evidențelor, la prognozarea recoltei, la gestionarea stocurilor, la vânzarea produselor, la certificarea mărfurilor, la căutarea clienților și la coordonarea transportului.
Dar dacă toate acestea lipsesc, digitalizarea se transformă într-o simplă vitrină.
Acest lucru se aplică și în cazul educației. Educația digitală sporește mobilitatea, nu dezvoltarea locală. Ea ajută omul să plece mai bine pregătit. Pentru omul însuși, aceasta poate fi o șansă. Pentru teritoriu – o altă pierdere.
Acest lucru se aplică și administrației locale: dacă primarul nu dispune de fonduri, specialiști, o echipă de proiect, un scenariu economic și o bază fiscală, digitalizarea nu va asigura dezvoltarea.
În acest sens, digitalizarea nu face decât să ascundă problema. În spatele serviciilor electronice se ascund șomajul, depopularea și așa mai departe.
Reforma administrativă din Moldova folosește adesea digitalizarea ca argument în favoarea comasării sau a transferului de competențe către nivelurile superioare.
O primărie mică nu face față – înseamnă că o parte din servicii poate fi transferată în format electronic, centralizată și făcută accesibilă prin intermediul unor platforme.
Există un sâmbure de raționalitate în acest lucru. Dar dacă această logică devine predominantă, apare un pericol: administrația locală se transformă treptat într-o interfață între cetățean și centru. Omul stă în sat, apasă un buton, iar serviciul vine de la centru. Este convenabil? Da.
Dar unde este economia locală în acest model? Unde este decizia locală? Centralizarea electronică poate reduce sarcina administrativă, dar poate și spori dependența. Primăria nu mai devine centrul subiectivității locale, ci un punct de acces la un sistem extern.
Adevărata digitalizare a teritoriului trebuie să fie bidirecțională. Ea nu trebuie doar să furnizeze servicii de sus în jos, ci și să stimuleze economia locală de jos în sus. Să ajute producătorul să vândă. Fermierul – să se asocieze. Întreprinderea – să gestioneze comenzile. Universității – să colaboreze cu mediul de afaceri. Primarului – să aibă acces la datele economice. Investitorului – să înțeleagă potențialul locațiilor. Locuitorului – să beneficieze de servicii și să rămână în teritoriu, pentru că acolo apare sensul de a trăi.
Digitalizarea nu trebuie să răspundă la o întrebare abstractă: câte servicii au fost transferate online? Ea trebuie să răspundă la întrebarea: ce funcție a teritoriului o consolidează? Dacă nu există o funcție, nu va exista niciun rezultat.
Caz de studiu. Comrat: o fațadă digitală în fața unui vid structural
Exemplul orașului Comrat ilustrează bine această problemă. Problema constă în faptul că orașul nu și-a consolidat funcția economică.
Platformele educaționale digitale, cursurile online și bibliotecile electronice pot îmbunătăți calitatea pregătirii studenților de la Universitatea de Stat din Comrat. Dar ele nu vor rezolva problema principală: unde vor lucra acești oameni după absolvire?
Și întreprinderile de confecții din Comrat pot fi digitalizate: înregistrarea comenzilor, gestionarea producției, controlul calității, logistica, comunicarea cu clienții externi. Dar dacă zona rămâne la un nivel inferior, executând operațiuni pe baza comenzilor altora, digitalizarea va spori disciplina și viteza, dar nu va asigura dezvoltarea.
Problema nu ține doar de gradul de digitalizare a producției. Problema este cine controlează designul, marca, comanda, piața, marja de profit și dezvoltarea produsului.
Digitalizarea primăriei din Comrat va face ca activitatea acesteia să fie mai eficientă, mai transparentă și mai rapidă. Acest lucru este pozitiv. Însă nu va crea niciun loc de muncă nou în sectorul real. Nu va reține niciun absolvent al Universității de Stat din Comrat. Nu va pune în funcțiune nicio linie de prelucrare.
Comratul nu are nevoie doar de o primărie digitală. Are nevoie de digitalizarea scenariului său de dezvoltare.
Dacă scenariul este acela de centru agroindustrial, educațional și logistic modern al sudului, atunci digitalizarea trebuie să vizeze exact acest lucru: date agricole, prelucrare, logistică, certificare, export, pregătirea personalului, legătura dintre universitate și mediul de afaceri, platforme electronice pentru producători, gestionarea infrastructurii, proiecte de investiții.
Dacă, însă, digitalizarea se va limita la serviciile electronice, oamenilor le va fi mai ușor să obțină un document. Dar dacă, după obținerea documentului, acesta pleacă oricum, pentru că în oraș nu există locuri de muncă, aceasta este o despărțire bine organizată.
Pentru Moldova, în ansamblu, concluzia este aceeași. Țara are nevoie de digitalizare, dar nu de digitalizare în locul dezvoltării. Sunt necesare servicii electronice, dar nu în locul locurilor de muncă. Avem nevoie de registre, dar nu în locul bazei de impozitare.
Altfel, vom ajunge la o situație ciudată: statul devine digital, iar teritoriul rămâne în declin. Documentele se eliberează mai repede, iar oamenii pleacă la fel de repede.
Mai întâi trebuie să înțelegem ce rol trebuie să joace teritoriul în economia țării. Apoi – ce instrumente digitale sunt necesare tocmai pentru acest rol. Pentru prelucrarea produselor agricole – unele. Pentru logistică – altele. Pentru aglomerarea suburbană – altele. Pentru zona industrială – altele. Pentru centrul universitar – altele. Pentru satul în curs de îmbătrânire – altele.
Dacă se implementează mai întâi platforme universale și apoi se speră că acestea vor genera singure dezvoltarea, va rezulta încă o poveste moldovenească despre modernizare: există un site, dar nu există viitor.
Evgheni Perestoronin,
jurnalist, analist economic și politic
Dmitri Tărăburcă,
economist, expert în domeniul imobiliar și al dezvoltării teritoriale
