O solicitare oficială de audiere a guvernatoarei Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a fost lansată în plenul Parlamentului de către vicepreședintele Legislativului, Vlad Batrîncea. Acesta a cerut explicații clare vizavi de remunerarea lunară și activitatea fiecărui membru al Consiliului de Supraveghere al BNM.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat proiectul noii legi privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, menționând că acesta prevede ajustări ale salariilor pentru funcțiile publice de rang înalt: președinte, spicher, prim-ministru.

Președinta Maia Sandu s-a distanțat de scandalul de la MoldATSA, afirmând că nu poartă nicio răspundere pentru faptul că o rudă de-a ei a primit la această companie „bani pe care nu i-a meritat”. Totodată, șefa statului anunță că după acest caz urmează controale la toate cele peste 70 de întreprinderi de stat.

Angajații din educație care se transferă sau se reangajează în contextul reorganizării instituțiilor de învățământ, vor putea beneficia de transport spre noul loc de muncă. Extinderea mecanismului de transport școlar, aplicat pentru elevi, a fost aprobată de Guvern.

Germania intenționează să majoreze în continuare vârsta de pensionare pentru a echilibra sistemul, având în vedere îmbătrânirea populației. Până la sfârșitul secolului, vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Aceste planuri se află în prezent în stadiul de dezbatere activă. Guvernul intenționează să aprobe proiectul de lege, dar acesta trebuie să parcurgă toate etapele de aprobare în parlament, ceea ce stârnește critici dure din partea sindicatelor.

Conform informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor, soldul datoriei publice externe a Moldovei la sfârșitul lunii aprilie 2026 a crescut cu 151,7 milioane de dolari (+3,2%) față de începutul anului, ajungând la aproximativ 5 miliarde de dolari. În același timp, 93% din împrumuturile contractate sunt credite de la Comisia Europeană, datoria față de aceasta crescând de 9 ori în ultimii cinci ani.

Parlamentul Republicii Moldova urmează să examineze proiectul de lege privind ratificarea Convenției referitoare la instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, susține că modificările propuse la modul de calcul al concediului de odihnă nu vor reduce numărul zilelor de odihnă și nici valoarea indemnizației de concediu.

În anul 2025, autoritățile au înregistrat 1190 de alerte false cu bombă și apeluri intenționat false către serviciile de urgență, fenomen care continuă să pună presiune pe instituțiile responsabile de intervenție și să genereze costuri semnificative pentru stat.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a transmis Ministerului Finanțelor și Cancelariei de Stat un aviz amplu asupra proiectului de lege privind simplificarea legislației fiscale și vamale, exprimându-și dezacordul față de mai multe măsuri care riscă să afecteze nivelul de trai al populației, protecția socială a salariaților și competitivitatea economiei naționale.

După un val de comentarii privind modificările în concediile bugetarilor și creșterea vârstei de pensionare pentru angajații cu statut special, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a prezentat detaliile oficiale ale modificărilor propuse. Ministra Natalia Plugaru a subliniat că inițiativele, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, urmăresc alinierea la standardele europene și eliminarea inechităților, garantând totodată drepturile deja acumulate.

Guvernele statelor membre ale UE vor purta negocieri complexe privind repartizarea bugetului de 2 trl euro pentru următorii șapte ani. Discuțiile vor avea loc astăzi, în cadrul summitului de la Bruxelles.

Interviu cu directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon

Ex-premierul și deputatul Ion Chicu a comentat proiectul de modificare a sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, calificându-l drept o simplă ajustare a legislației actuale, nu o reformă revoluționară, așa cum ar fi promis anterior autoritățile.

Concediile vor fi calculate exclusiv în zile lucrătoare, renunțându-se la actualul sistem bazat pe zile calendaristice. Această schimbare înseamnă că zilele de weekend și sărbătorile legale nu vor mai fi incluse în durata concediului, fiind luate în calcul doar zilele în care angajatul ar fi trebuit să presteze activitate.

Guvernul a publicat proiectul de lege privind reformarea sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar. Potrivit proiectului, reforma se bazează pe patru obiective principale: asigurarea unor salarii comparabile pentru funcții similare, creșterea competitivității față de sectorul privat, stimularea performanței profesionale și menținerea disciplinei bugetare.

În bugetul de stat pentru anul 2026 sunt prevăzute circa 5 milioane de lei pentru compensarea victimelor represiunilor politice.

Fluctuațiile semnificative ale cursului de schimb și dependența crescută de împrumuturile pe termen scurt amplifică riscurile bugetare, deoarece necesită refinanțări frecvente. Curtea de Conturi a efectuat o evaluare a gestionării datoriei publice, de garanțiile de stat și de refinanțare în anul 2025, identificând abateri de la limitele maxime ale datoriei publice externe și de la intervalele țintă stabilite în Programul de gestionare a datoriei pe termen mediu.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat demersuri președintei Maia Sandu și prim-ministrului Alexandru Munteanu, exprimându-și profunda îngrijorare față de lipsa de progrese vizibile în procesul de reformare a sistemului de salarizare din sectorul bugetar și față de neprezentarea spre consultări publice a proiectului de lege privind modificarea cadrului legal în domeniu.

Inspectoratul General de Carabinieri a lansat o achiziție publică pentru echiparea efectivului care va participa la Parada Militară dedicată aniversării a 35-a a independenței Republicii Moldova. Valoarea totală estimată a contractului este de 183.750 de lei.
