
Conform deciziei CNPF, prin această decizie creditorul este obligat să revizuiască contractele de credit în care s-au constatat încălcări ale legii și să restituie consumatorilor toate plățile efectuate în temeiul acestora, inclusiv dobânzile, comisioanele, taxele, penalitățile, dobânzile de întârziere și orice alte plăți, cu excepția sumei acordate inițial.
În acest sens, CNPF informează consumatorii care au încheiat un contract de credit cu OCN MOGO LOANS SRL după data de 29 mai 2022 și al căror credit era încă activ la data de 11 martie 2025, că pot solicita creditorului să verifice dacă au dreptul la rambursarea plăților percepute cu încălcarea prevederilor legale. În cazul confirmării acestui drept, creditorul are obligația de a restitui sumele respective.
Comisia Națională a precizat separat că măsura de despăgubire nu se aplică automat tuturor contractelor încheiate în perioada menționată, ci numai celor în privința cărora au fost constatate încălcări ale legislației.




















