Imaginea actuală a sistemului bancar, cu „vitrina” sa, este foarte convenabilă – grație ei, este clar pe cine să dai vina și încotro să fugi. Dar am o veste proastă pentru voi: următoarea criză, cel mai probabil, nu va arăta deloc ca cele din trecut. Bancomatele vor continua să funcționeze. Depozitele nu vor dispărea nicăieri. Banca Națională va vorbi cu calm despre lichiditatea ridicată și suficiența capitalului.
Înainte de a încheia subiectul privind indicele prețurilor de ofertă, merită să adăugăm un aspect specific moldovenesc – unul care explică nu de ce apare o astfel de eroare metodologică (acest lucru este universal, autoritățile de reglementare greșesc astfel aproape peste tot), ci de ce tocmai în Moldova nu există nimeni care să o corecteze la timp.
Imaginați-vă un mic dejun de duminică. La masă se află două persoane. Una dintre ele și-a dedicat întreaga viață studiului bulelor speculative, al așteptărilor iraționale și al modului în care mulțimea reușește să transforme prețul într-o religie. Celălalt și-a petrecut toată viața explicând cum instituțiile respectabile se prefac că gestionează riscul, deși, de fapt, nu fac decât să-l ambaleze frumos în rapoarte, pentru ca acesta să nu-i sperie pe investitori înainte de vreme.
Dumitru Tărăburcă, colaborator permanent al Logos Press, a prezentat o nouă serie de articole în care dezvăluie „culisele” sistemului bancar al Republicii Moldova și legătura acestuia cu starea economiei țării în ansamblu. Se poate discuta, nu se poate fi de acord sau nu se pot accepta anumite opinii și concluzii ale autorului. Însă acestea prezintă un interes incontestabil pentru comunitatea de experți și pentru toți cei care doresc să înțeleagă realitățile moldovenești.
Conturul crizei din Moldova, dacă l-am descrie în întregime printr-un singur lanț, arată ca un sistem închis, fără niciun fel de mecanism de siguranță.
Diagnosticul „contract de antrepriză fără dezvoltare” explică originea crizei actuale de pe piața imobiliară. Însă diagnosticul în sine nu schimbă nimic, iar dezbaterea din Moldova privind piața imobiliară se blochează de fiecare dată tocmai în acest punct: s-a identificat problema, s-au enumerat reformele, iar participanții s-au despărțit.
În ultima vreme s-a discutat mult despre criza de pe piața imobiliară și despre cauzele acesteia. Însă discuțiile sunt fragmentare și nu întotdeauna legate între ele din punct de vedere logic. Iar problema are un caracter complex și interconectat. Tocmai de aceea, „extragerea” unor fapte sau date statistice izolate și comentarea acestora fără a le corela cu lanțul general de factori poate conduce pe o pistă greșită în căutarea cauzelor crizei.
Un teritoriu se dezvoltă nu atunci când capătă o nouă formă administrativă, ci atunci când dobândește o funcție economică proprie. Adică un răspuns clar la întrebarea: ce produce acest teritoriu și din ce surse își poate finanța viitorul. Bugetul, consiliul, statutul de autonomie, chiar și universitatea – toate acestea sunt doar o înveliș.
Comrat – centrul administrativ al Autonomiei Gagauze, centrul universitar al sudului țării, al doilea oraș ca mărime dintre orașele mici din Moldova cu statut special.
Una dintre cele mai convenabile iluzii ale politicii administrative contemporane constă în faptul că digitalizarea ar putea înlocui dezvoltarea. Dacă înainte unei regiuni sărace i se promiteau drumuri, apă, școli, fabrici, piața muncii și locuri de muncă, acum i se promit din ce în ce mai des servicii electronice, platforme, birouri digitale, cereri online, registre integrate și reducerea sarcinilor administrative.
Gândirea teritorială moldovenească se bazează pe o schemă simplă: cu cât mai departe de Chișinău, cu atât mai rău; cu cât mai aproape de graniță, cu atât mai multe șanse. Pe hartă, acest lucru este evident. În economie, însă, nu este așa.
Reforma administrativă propusă de autorități caută o soluție universală pentru teritorii diferite. Autoritățile privesc harta și văd primăriile, bugetele, numărul locuitorilor — și apare tentația: dacă problema pare aceeași, se poate rezolva în același mod. Aceasta este o greșeală.
Sărăcia este o stare. Depresia este un mecanism. Și unul care funcționează pe o perioadă îndelungată. Nu mai este vorba de stagnare sau de recesiune. Depresia reflectă lipsa posibilității de schimbare. Sărăcia arată cât de mult are teritoriul în prezent. Depresia arată dacă acesta este capabil să-și construiască viitorul. Și acestea sunt chestiuni fundamental diferite, care necesită răspunsuri fundamental diferite.
Această zonă afectată de criză prezintă încă o caracteristică periculoasă. În timp, ea încetează să mai fie doar o problemă economică și se transformă într-un model de guvernare.
Logos Press continuă seria de articole semnate de jurnalistul Evgheni Perestoronin și de expertul Dmitri Tărăburcă despre administrația locală și reforma administrativ-teritorială.
Una dintre principalele iluzii ale reformei administrative este că autonomia locală poate fi creată legal. Este suficient să transferați competențe teritoriului, să alegeți un consiliu local, să aprobați bugetul, să numiți personalul, să scrieți o strategie, să organizați audieri publice – și se presupune că teritoriul devine un subiect al dezvoltării.
Una dintre principalele greșeli ale politicii moldovenești de dezvoltare teritorială este că teritoriul este văzut prea des ca o unitate administrativă, mai degrabă decât ca un sistem economic stabilit istoric. Autoritățile se uită la o hartă și văd raioane, primării, localități, bugete, drumuri, școli, spitale, populație. Dar această hartă ascunde aproape întotdeauna o altă hartă, mult mai importantă – harta funcțiilor pierdute.
Când se vorbește despre alegerile locale din Moldova, aproape întotdeauna se discută despre oameni. Cine va câștiga, cine va pierde, ce partid va fi întărit, cine este în spatele cui, cine a ajuns la o înțelegere cu cine și cum va afecta acest lucru marele joc politic. Apoi alegerile trec, pasiunile se calmează treptat, primarii aleși se întorc la munca lor de zi cu zi – și se dovedește că problema principală a fost din nou lăsată deoparte.
Astăzi, în contextul posibilei deschideri a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în spațiul public se intensifică discuțiile privind calitatea administrației publice, oportunitățile și riscurile dezvoltării economice și, în consecință, necesitatea reintegrării țării.
Atunci când vorbim despre suveranitatea Republicii Moldova, intră în joc categoriile obișnuite – frontiere, energie, politică externă, relațiile cu Bruxelles, Moscova, Washington sau București.
