Oriunde teritoriul este integrat într-un lanț de producție sau logistic – fie el modest, fie dependent –, acesta se menține. Oriunde nu există o astfel de integrare, aceasta este înlocuită de transferuri, iar transferurile nu umplu acest vid, ci îl mențin.
Realitatea moldovenească: o dispută asupra formei, în absența unui conținut vizibil
Tocmai din această perspectivă merită privit documentul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) – „Bazele conceptuale ale viziunii și propunerile CALM privind reforma administrației publice locale”.
Este un document important. Mai mult, în multe privințe, acesta este mult mai sincer decât logica oficială a guvernului privind reforma administrativă.
CALM subliniază pe bună dreptate că nu se pot confunda cauza și efectul: sărăcia primăriilor mici nu este adesea cauza crizei, ci rezultatul centralizării excesive a resurselor. Documentul critică pe bună dreptate amalgamarea mecanică, avertizează asupra riscului de lichidare a democrației locale, insistă asupra caracterului voluntar, asupra descentralizării asimetrice, asupra cooperării intermunicipale, asupra autonomiei financiare și asupra protejării autorităților locale împotriva presiunilor politice.
Congresul arată, de asemenea, în mod corect că recensământul din 2024 demolează mitul „ceea ce este mare crește, ceea ce este mic dispare”: de fapt, doar capitala și suburbiile sale imediate se dezvoltă, în timp ce depopularea afectează în mod egal atât centrele regionale mari, cât și satele, indiferent de mărime.
Acesta este punctul forte al documentului. El apără autoritățile locale de buldozerul administrativ. El spune: nu se poate pur și simplu să iei satele sărace, să le aduni într-o singură mare sărăcie și să numești asta eficiență.
În acest sens, CALM îndeplinește o sarcină importantă – readuce în discuție noțiunile de autonomie, subsidiaritate, independență financiară, consultări cu cetățenii și respect pentru democrația locală.
Dar tocmai aici se pune întrebarea principală: este aceasta o strategie de dezvoltare teritorială?
Nu. În forma sa actuală, este mai degrabă o strategie de protecție și modernizare a administrației publice locale. Este un document despre cum să se mențină primăriile, să se redistribuie competențele, să se slăbească presiunea centrului și să se facă reforma mai puțin distructivă.
Toate acestea sunt necesare. Dar nu este suficient pentru ca teritoriul să prindă viață.
Problema este că CALM răspunde în principal la întrebarea: cum ar trebui să fie organizată administrația locală? Iar întrebarea privind dezvoltarea sună altfel: prin ce mijloace va genera teritoriul venituri, locuri de muncă, valoare adăugată și un viitor?
Sunt întrebări diferite. Și dacă le confundăm, vom obține din nou o reformă frumoasă, dar fără conținut economic. Doar că de data aceasta nu într-un ambalaj guvernamental, ci într-unul mai blând, democratic și municipal.
Țara are nevoie de o hartă economică a Moldovei
Documentul CALM vorbește mult despre descentralizare, autonomie financiară, impozite locale, transferul unei părți din venituri, dezvoltarea cooperării intercomunale, municipalizarea orașelor-centru, regionalizare și administrația electronică.
Se pot lăsa mai multe impozite la nivel local. Este corect. Dar dacă pe teritoriu nu există o economie care să genereze aceste impozite, bugetul local va deveni o oglindă puțin mai sinceră a sărăciei.
Aici constă principala diferență între reforma administrativă și dezvoltarea teritorială. CALM oferă instrumente de gestionare. Dar nu oferă o hartă economică a țării. Iar Moldova are nevoie tocmai de aceasta.
Este nevoie nu doar de o hartă a raioanelor, primăriilor și viitoarelor municipalități, ci de o hartă a funcțiilor: unde se află zona agroindustrială, unde cea logistică, unde cea viticolă-turistică, unde se află zona industrial-reparatorie, unde se află zona comercială de frontieră, unde se află zona universitar-inovatoare, unde se află zona energetică, unde se află zona de prelucrare profundă, unde se află teritoriul de deservire a capitalei și unde se află teritoriul care poate deveni un pol de creștere autonom.
Fără o astfel de hartă, orice discuție despre municipalizare rămâne fără substanță. CALM propune consolidarea orașelor-centru și transformarea lor în municipalități, care ar trebui să devină poli de dezvoltare.
La nivel de idee administrativă, acest lucru este rezonabil. Însă un pol de dezvoltare nu apare doar prin acordarea unui statut. Dacă un centru regional era un oraș slab, cu o industrie degradată, cu comerț în locul producției și cu exodul tinerilor, statutul de municipiu nu îl va transforma de la sine într-un nod economic. O plăcuță pe clădirea primăriei nu produce valoare adăugată.
Fiecare teritoriu are nevoie de propriul scenariu. Un remediu administrativ universal nu vindecă diverse boli, ci doar formulează cu precizie diagnosticul.
Punctul slab al părții economice a documentului CALM constă în faptul că rămâne prea generală. Există formulări corecte privind descentralizarea instrumentelor economice, politica economică locală, monitorizarea afacerilor, statisticile, accesul la credite și stimularea inițiativelor.
Dar lipsește elementul esențial: legătura dintre un teritoriu concret, resursele sale, funcția sa pierdută sau potențială și un pachet concret de investiții.
Pentru o zonă agricolă sunt necesare depozite, capacități frigorifice, unități de prelucrare, laboratoare, apă, energie, certificare, cooperare, logistică de export.
Pentru un oraș industrial – terenuri, rețele, energie, forță de muncă, amplasament industrial, regim fiscal, protecția investitorului.
Pentru o zonă turistică – infrastructură sanitară, drumuri, parc hotelier, întreprinderi mici, brandul teritoriului, conservarea patrimoniului.
Pentru o zonă de frontieră – terminale, infrastructură vamală, conexiuni de transport, piețe comerciale, depozite.
Altfel, strategia se transformă într-un ansamblu de bune intenții administrative, iar în Moldova, de obicei, intențiile bune se încheie cu un grup de lucru, trei subgrupuri, un seminar pentru donatori și un raport privind necesitatea următorului raport.
Autonomia financiară, despre care CALM vorbește pe bună dreptate, nu este sinonimă cu dezvoltarea. Dacă un teritoriu trăiește din comerț, angajați din sectorul public, migrație, agricultură bazată pe materii prime și transferuri, atunci nici măcar o distribuție mai echitabilă a impozitelor nu va crea un nou nucleu economic.
Aceasta poate oferi oxigen. Dar oxigenul nu înlocuiește inima. Același lucru este valabil și pentru digitalizare, administrația electronică, ghișeul unic și accesul la bazele de date.
Consecințele, dacă se lasă lucrurile așa
Guvernul spune: vom reduce numărul primăriilor, le vom comasă, vom oferi servicii digitale – va fi eficiență. CALM răspunde: nu este nevoie să desființați primăriile, oferiți descentralizare, voluntariat, asociații și autonomie financiară.
Dar, atât într-un caz, cât și în celălalt, o întrebare rămâne nerezolvată: ce rol economic va îndeplini teritoriul după reformă?
Dacă această întrebare lipsește, dezbaterea nu se referă la dezvoltare, ci la modul de gestionare a deficitului. O variantă propune gestionarea mai strictă a deficitului. Cealaltă – mai democratică și mai aproape de oameni. A doua variantă este, desigur, mai bună. Dar nici ea nu presupune o dezvoltare pe termen lung, ci doar o politică tradițională de supraviețuire.
Consecințele practice sunt previzibile, indiferent care dintre cele două modele de reformă va prevala. Depopularea va continua: orice nouă structură – municipalități, regiuni NUTS 2, asociații de dezvoltare intercomunitară – fără o bază productivă va reproduce aceeași dependență de centru, doar la o scară mai mare.
Iar prețul politic al reformei va fi irosit: societatea va trece printr-o restructurare dureroasă a administrațiilor, alegeri, redistribuirea competențelor, costuri emoționale – iar peste cinci-șapte ani va obține aceleași indicatori economici, deoarece s-a schimbat doar învelișul, nu și conținutul.
Comratul ca test al teoriei
Ce i-ar oferi Comratului logica CALM? Mai multă autonomie, mai multe drepturi financiare, mai multă protecție față de centru, mai multe oportunități de cooperare intermunicipală, statutul potențial de pol de dezvoltare, mai puțină presiune administrativă, mai multe instrumente de politică locală.
Comratul are nevoie de toate acestea. Dar va rezolva oare aceasta problema sa principală? Nu, dacă nu se va construi în paralel o nouă funcție economică.
Comratul dispune deja astăzi de practic întregul set de garanții instituționale pe care CALM îl propune ca remediu pentru restul țării: buget propriu, adunare reprezentativă, statut juridic special, universitate, fond pentru drumuri și infrastructură, canal direct de finanțare a marilor proiecte de infrastructură prin autonomie – un model pe care chiar documentul CALM îl numește în mod explicit un exemplu pentru restul țării.
Dacă autonomia instituțională este într-adevăr forța motrice a dezvoltării, Comratul ar fi trebuit să devină de mult o vitrină a succesului. Acest lucru nu s-a întâmplat. Depopularea și depresia economică din Comrat sunt la fel de persistente ca în orice centru raional mediu, lipsit de orice autonomie.
Comratul nu are nevoie doar de o primărie mai bună. Are nevoie de un rol în economia sudului Moldovei – nu doar ca centru administrativ al autonomiei, ci ca centru de prelucrare, logistică, tehnologii agricole, educație și export.
Gagauzia dispune de o bază agricolă, dar prea des rămâne doar furnizor de materii prime și produse semifabricate. Așadar, strategia trebuie să răspundă nu doar la întrebarea cine administrează, ci și la întrebarea unde rămâne valoarea adăugată.
Moldova are nevoie de o logică pe două niveluri. Primul nivel este cel despre care vorbește CALM: autonomie, resurse, competențe, voluntariat, protecția primăriilor, cooperarea în domeniul serviciilor, democrația locală, descentralizarea financiară.
Al doilea nivel – ceea ce lipsește în mod evident din document: harta economică funcțională a țării, specializarea teritoriilor, pachetele de investiții, clusterele, lanțurile de producție, politica de resurse umane, infrastructura adaptată funcției economice.
Tocmai de aceea, principiul fundamental al dezvoltării teritoriale trebuie să sune astfel: mai întâi funcția – apoi granița. Mai întâi economia – apoi competențele. Mai întâi specializarea – apoi strategia. Mai întâi răspunsul la întrebarea din ce va trăi teritoriul și abia apoi – discuția despre modul în care va fi administrat.
CALM a făcut un pas important: a arătat că amalgamarea mecanică nu reprezintă dezvoltare. Acum trebuie să facem următorul pas și să recunoaștem: chiar și o descentralizare corectă, în sine, nu reprezintă dezvoltare dacă nu este susținută de funcția economică a teritoriului.
În loc de postfață
Ciclul nostru nu este o critică, ci o invitație la discuție. El este, în primul rând, legat de necesitatea evidentă de a căuta abordări constructive, bazate pe consens – esențiale nu doar pentru organele administrației publice locale.
Moldova a ezitat prea mult timp să-și răspundă la o întrebare foarte importantă: de ce? Tocmai de aceea, de treizeci de ani încoace, în țară se „rearanjează mobila” într-o casă care nu are fundație. Iar acest proces se numește reformă.
Exemplul Comratului este deosebit de revelator: iată autonomia, universitatea, fondul – și iată că depopularea este exact la fel ca la vecinii din jur.
Acesta este întregul ciclu într-o singură propoziție. Dar o singură propoziție poate doar să identifice problema, nu să o rezolve. Pentru aceasta sunt necesare discuții, reflecții și căutări suplimentare.
Eugen Perestoronin,
jurnalist, analist economic și politic
Dmitri Tărăburcă,
economist, expert în domeniul imobiliar și al dezvoltării teritoriale
Abonați-vă la actualizările noastre
