Războiul din Iran a scos la iveală această amenințare într-un mod pe care guvernele nu l-au prevăzut. Pe măsură ce conflictul s-a extins dincolo de câmpul de luptă tradițional, atenția s-a mutat rapid de la obiectivele militare către infrastructura digitală, inclusiv centrele de date, furnizorii de servicii cloud, precum și platformele tehnologice integrate în lanțurile de producție globale.
În plus, închiderea Strâmtorii Ormuz a pus în pericol aprovizionarea cu aluminiu, heliu și gaz natural lichefiat (toate acestea fiind materii prime esențiale în producția de semiconductori), și, prin urmare, și infrastructura cloud, prin intermediul căreia guvernele furnizează servicii publice de bază.
Acest risc structural ridică o întrebare fundamentală, asupra căreia guvernele abia încep să reflecteze: ce înseamnă, de fapt, suveranitatea în epoca turbulențelor geopolitice și a concentrării puterii în sfera digitală?
În centrul acestei discuții se află centrele de operațiuni informatice (CIO). India, Brazilia și Estonia au demonstrat deja ce se poate realiza cu ajutorul unor sisteme digitale bine concepute: reducerea corupției, extinderea accesului la servicii financiare și îmbunătățirea radicală a calității serviciilor publice furnizate. Cu toate acestea, a deține o aplicație mobilă nu înseamnă deloc același lucru cu a deține infrastructura pe baza căreia funcționează această aplicație. Guvernele care ignoră această diferență se confruntă cu patru riscuri strategice.
Sub controlul altora
Primul risc este iluzia controlului. Guvernele care creează servicii digitale naționale sunt, de obicei, convinse că își construiesc un potențial strategic. Însă, în realitate, elementele-cheie ale acestui potențial (calculul în cloud, producția de semiconductori, infrastructura modelelor de inteligență artificială, rețelele de telecomunicații) sunt concentrate în mâinile unui număr redus de firme private, care își au sediul doar în două-trei țări. Atunci când una dintre aceste companii modifică regulile și cerințele de conformitate sau este supusă controlului exporturilor, consecințele pot fi profunde și neașteptate pentru guvernele afectate de aceste evenimente.
Un exemplu elocvent este disputa dintre compania Anthropic și guvernul SUA. La începutul lunii iunie, administrația președintelui american Donald Trump a ordonat acestei companii să suspende accesul utilizatorilor străini la cele mai avansate două modele de inteligență artificială (IA), iar două săptămâni mai târziu a ridicat o parte din restricții. Autoritățile din țările care au integrat modelele Anthropic în sistemele lor au descoperit că potențialul lor digital depinde de deciziile luate la Washington.
În al doilea rând, chiar succesele în sine generează riscuri. „Interfața unică de plăți” (UPI) din India și platforma braziliană de plăți instantanee Pix procesează astăzi sute de milioane de tranzacții pe zi. Deși sunt sisteme remarcabile, ele s-au înrădăcinat deja atât de profund în viața economică de zi cu zi, încât o întrerupere prelungită a funcționării lor nu va duce doar la neplăceri pentru utilizatori. Ar provoca o întrerupere a comerțului, întârzieri în plata prestațiilor sociale și, în doar câteva ore, o criză în administrarea țării.
Da, s-ar putea obiecta că aceste sisteme generează o eficiență care depășește riscurile; că pot fi completate cu mecanisme de rezervă; și că niciun guvern nu ar opri în mod conștient infrastructura țării sale. Însă problema nu este dacă guvernele vor începe să provoace în mod intenționat o defecțiune în sistemele lor critice, ci dacă interdependența profundă a tehnologiilor poate provoca o defecțiune pe care nimeni nu a planificat-o.
Toate aceste sisteme sunt strâns integrate, astfel încât o singură defecțiune va rămâne cu greu izolată. În multe țări, identificarea digitală a devenit astăzi fundamentul serviciilor bancare, al organizării alegerilor, al funcționării telecomunicațiilor, al administrării impozitelor și al sistemelor de protecție socială.
Al treilea risc este concentrarea pieței. Economia digitală globală depinde astăzi de un număr surprinzător de mic de furnizori de servicii cloud, de modele de IA de bază, de sisteme de operare, de producători de cipuri și de operatori de cabluri submarine. O astfel de concentrare generează o eficiență colosală, dar, în același timp, și riscuri sistemice fără precedent. O criză geopolitică, un atac cibernetic sau restricțiile impuse de autoritățile de reglementare, care afectează doar o mână de companii, au repercusiuni asupra țărilor din întreaga lume.
Din păcate, multe țări au înțeles acest lucru abia după ce s-a întâmplat. Prin crearea unor servicii publice digitale avansate, cu externalizarea infrastructurii pe care se bazează aceste servicii, ele au digitalizat, de fapt, sectorul public, dar au cedat în străinătate „sistemul nervos” al acestuia.
În cele din urmă, mai există și statul însuși. Sistemele de identificare digitală și platformele de plăți nu doar automatizează administrația publică. Concentrând informațiile, procesul decizional și competențele operaționale, ele redistribuie puterea în stat. Fără o protecție juridică fiabilă și o supraveghere independentă, aceeași infrastructură care asigură plățile sociale se poate transforma într-un instrument de izolare, supraveghere și control politic.
Independența, transparența și responsabilitatea sistemului de identificare digitală
Nu se poate construi încrederea în infrastructura de informații centralizată (CII) după ce aceasta a fost deja construită. Încrederea trebuie integrată în arhitectura sa încă de la început. Guvernele care neglijează aceste principii de bază nu doar ignoră riscurile – ele le creează.
Tot ce s-a spus nu diminuează în niciun fel utilitatea infrastructurii informatice centrale. Însă, pentru ca speranțele legate de această infrastructură să se justifice, este necesară o înțelegere mai amplă a ceea ce înseamnă o transformare digitală de succes. Pe plan tehnic, guvernele ar trebui să creeze sisteme capabile să reziste la defectarea oricărei componente individuale, grație abordărilor federative, compatibilității, duplicării și rezilienței offline.
La nivel instituțional, organismele de reglementare ale infrastructurii informatice centrale trebuie să fie cu adevărat independente, transparente și responsabile. Comitetele consultative, care nu au competențe de intervenție, nu pot înlocui controlul semnificativ exercitat de către organele legislative, societatea civilă și auditorii externi.
Evenimentele geopolitice din ultimii ani au transformat infrastructura într-un domeniu de concurență strategică, iar sistemele digitale nu au făcut excepție. Acestea au fost create pentru a furniza servicii publice, iar acum au devenit fundamentul puterii de stat și al influenței geopolitice.
Atunci când construiesc infrastructura publică digitală, autoritățile trebuie să înțeleagă în ce fel de dependență intră și ce riscuri implică aceasta. Fundamentul digital al statului nu mai reprezintă doar o problemă administrativă. Este o chestiune de securitate națională și exact așa trebuie tratată.
Tariq Malik,
fost președinte al Autorității Naționale pentru Baze de Date și Înregistrare din Pakistan, fost consilier tehnic principal al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
© Project Syndicate, 2026.
www.project-syndicate.org
