
În sectorul energetic, vor fi accelerate proiectele de producere și stocare a energiei electrice, iar cererile pentru investiții vor fi examinate cu prioritate. Pentru instalațiile de stocare de cel puțin 1 MW și peste 2 MWh capacitate, vor putea fi emise avize de racordare pentru o putere cumulată de până la 200 MW, pentru cererile depuse până la 15 septembrie. Avizele vor fi valabile cel mult șase luni.
Autoritățile locale vor trebui, în limitele posibilităților tehnice, să reducă cu cel puțin 50% consumul de energie pentru iluminatul public.
În același timp, seceta continuă să afecteze Nistrul, Prutul și mai multe râuri mici. În perioada 18–25 august, nivelul lacului de acumulare Nistrean a scăzut cu 31 cm. Operatorii de apă vor monitoriza rezervele și vor pregăti soluții alternative pentru localitățile unde există riscul întreruperii alimentării.
Amintim că starea de alertă pentru o perioadă de 30 de zile în sectorul energetic și în domeniul hidrologic a fost instituit pentru prima dată de Guvernul Republicii Moldova la 28 iulie.





















