
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Apărării, militarii s-au deplasat în localitatea Pănășești din raionul Strășeni pentru a oferi ajutor. Acțiunea a fost declanșată la solicitarea autorităților publice locale, iar efective și tehnică din cadrul Batalionului de Geniu „Codru” desfășoară lucrări de deblocare a căilor de acces, evacuare a bunurilor și curățare a zonelor inundate, facilitând astfel intervenția serviciilor de urgență.
Administrația de Stat a Drumurilor a mobilizat aproximativ 30 de muncitori rutieri și peste 20 de utilaje specializate în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în raioanele Căușeni, Ialoveni, Sîngerei, Glodeni, Drochia și Strășeni, pentru a curăța aluviunile și resturile vegetale de pe carosabil. Deși majoritatea drumurilor au fost deblocate, circulația pe drumul G82.1 din orașul Strășeni rămâne temporar sistată din cauza efectelor intemperiilor, echipele fiind în teren pentru remedierea situației.
În paralel, Poliția Națională monitorizează situația din municipiul Chișinău, unde acumulările de apă îngreunează traficul pe mai multe artere principale, printre care șoseaua Muncești, strada Calea Ieșilor și strada Albișoara.
Autoritățile avertizează că, având în vedere menținerea Codului Galben de instabilitate atmosferică, precipitațiile ar putea continua, motiv pentru care conducătorii auto sunt îndemnați să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile meteo și să evite, pe cât posibil, sectoarele de drum afectate. Forțele de intervenție rămân în stare de alertă pentru a acționa operativ în cazul apariției unor noi situații de risc.
Amintim că ploile torențiale din 6-7 iunie au generat, din nou, situații critice în mai multe regiuni, provocând blocaje rutiere și intervenții de urgență.


















