
Grigore Gacikevici / Foto: Protv
Potrivit Centrului Național Anticorupție, pentru infracțiunile conexe, prin cumul parțial al pedepselor, instanța l-a condamnat pe fostul președinte al Banca de Economii, Grigore Gacikevici, la 13 ani de închisoare, pedeapsă care va fi executată într-un penitenciar de tip închis.
Doi membri ai Comitetului de credit al Băncii de Economii au fost condamnați la 8 ani de închisoare, pedeapsă care va fi executată într-un penitenciar de tip închis. Un alt membru a fost condamnat la 7 ani de închisoare, din care 3 ani și 6 luni trebuie executați, iar restul pedepsei a fost suspendat cu o perioadă de probă de 3 ani. Al cincilea inculpat a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani.
Conform acuzațiilor, în perioada 2005–2012, Banca de Economii a acordat credite pe baza unor garanții supraevaluate sau insuficiente. Beneficiarii fondurilor au fost patru persoane fizice și 68 de societăți, iar prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 3 miliarde de lei.
























