
Miza proiectului este trecerea de la un sistem în care regulile de numire diferă de la o instituție la alta la un mecanism unic, bazat pe competiție, criterii clare de evaluare și posibilitatea contestării rezultatelor.
Inițiativa vine după constatarea că, în prezent, o parte dintre instituțiile publice funcționează în baza unor reguli proprii privind desemnarea conducerii sau chiar fără proceduri detaliate de selecție. În unele cazuri, membrii organelor de supraveghere sunt numiți direct prin actele de constituire ale instituțiilor, fără o competiție deschisă între candidați.
Prin noile reguli propuse, Guvernul urmărește ca ocuparea funcțiilor să depindă de experiența profesională, competențe și integritate, nu de desemnări punctuale. Candidații vor fi evaluați de comisii de concurs, iar rezultatele vor putea fi contestate.
Schimbarea vizează un segment important al administrației publice: din cele 75 de instituții publice centrale care exercită funcții administrative, 43 au consilii cu atribuții de supraveghere. Astfel, noile reguli ar urma să afecteze modul de selectare a sute de funcții de conducere și execuție.
Pentru directorii instituțiilor publice, concursul va include evaluarea unui plan de dezvoltare pentru un mandat de patru ani, ceea ce mută accentul de la simpla ocupare a funcției spre asumarea unor obiective de management.
Pentru personalul instituțiilor publice, proiectul introduce o procedură comună de recrutare, cu probă scrisă și interviu, iar angajarea va fi posibilă doar după verificarea criteriilor de integritate prevăzute de lege.
Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali din cadrul ministerelor și urmează să fie aprobat de Guvern.




















