
Președinta Comunității Osetine, Svetlana Dzhioeva, a oferit participanților o perspectivă asupra fundamentelor etice și filosofice care definesc identitatea poporului osetin, evidențiind ospitalitatea, respectul pentru tradiții și normele de conduită socială transmise din generație în generație. Ea a subliniat, totodată, nivelul de cooperare dintre organizațiile etnoculturale și autoritățile publice din Republica Moldova, menționând că actualul climat social permite dezvoltarea activităților de conservare și promovare a patrimoniului cultural în spiritul dialogului intercultural.
Directorul Agenției Relații Interetnice, Veaceslav Reabcinschii, a apreciat activitatea Comunității Osetine și a președintei acesteia, exprimând deschiderea instituției pentru noi proiecte comune în domeniul dialogului intercultural. El a evidențiat importanța conservării identității etnice și a promovării patrimoniului cultural în contextul parcursului european al Republicii Moldova, menționând că statul găzduiește circa 180 de naționalități, fiecare contribuind la patrimoniul cultural comun.
Programul a inclus proiecția filmului „Boris Galaev – Arhitectul muzicii osetiene”, dedicat fondatorului Ansamblului „Simd”, precum și prezentarea video „Inima Caucazului – Vladikavkaz”, consacrată patrimoniului arhitectural al capitalei Osetiei de Nord. Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic și o degustare de preparate tradiționale, inclusiv plăcintele osetine, simboluri ale ospitalității și identității culturale osetine.









