
În cadrul consultărilor publice asupra proiectului de modificare a Legii serviciilor publice de gospodărie comunală, a Codului fiscal și a Codului contravențional, el a amintit că taxa de parcare este unică, stabilită conform Codului fiscal, și nu poate fi segmentată pe zone.
„Este unică în tot arealul și pe un termen de un an de zile. Inițiativa noastră de descongestionare era segmentarea pe orașul Chișinău, dar asta nu înseamnă că orice localitate – vorbim de Fălești, Rîșcani, Bălți – unde Consiliul local decide să nu o segmenteze, va fi obligată să o facă dacă nu are nevoie. Eu consider că este prematur să excludem această taxă.”, a declarat Popovici.
El își argumentează poziția printr-un sondaj de opinie realizat inclusiv pe rețelele sociale.
„Am avut și o rundă de consultare a opiniei cetățenilor, inclusiv prin rețelele de socializare, printr-un studiu de evaluare socială, iar aceștia au solicitat ca parcările să fie cu plată. Pozițiile pot fi diferite, dar majoritatea a susținut această abordare. Noi cunoaștem că în statele europene acest proces, inițial privit puțin negativ, este apreciat ulterior de către cetățeni și aduce plus valoare în final. Acesta este conceptul oricărui regulament, dar și al legii care vine să susțină aceste reglementări în fiecare localitate. Evident că va fi un câștig pentru administrațiile publice locale, dar conceptul de bază este descongestionarea și aducerea regulilor în tot ce ține de mobilitatea urbană. Vă mulțumim că, în sfârșit, am fost auziți.”
O nouă încercare de reglementare
Amintim că proiectul de lege înregistrat în Parlament introduce în legislație conceptul de „asigurare cu parcări publice”, adică activitatea de organizare și gestionare a parcărilor în localități. În același timp, gestionarea parcărilor publice va fi inclusă oficial în lista serviciilor municipale.
Autorii propun excluderea taxei locale de parcare din Codul fiscal, anulând o serie de dispoziții care reglementează această taxă.
„Existența în Codul fiscal a taxei locale pentru parcaje creează o dualitate lipsită de necesitate în ceea ce priveşte aplicarea politicilor de monetizare a parcărilor publice. Or, parcările publice, conform practicilor internaționale, reprezintă un serviciu public pus la dispoziția cetățenilor, pentru care de regulă sunt încasate anumite tarife, în timp ce taxele locale reprezintă plăți obligatorii la bugetul local aferente unor activități specifice”, se arată în document.
De asemenea, proiectul introduce sancțiuni pentru încălcarea regulilor de parcare în parcările publice organizate în conformitate cu reglementările locale.
Deputatul Alexandr Trubca, coautor al proiectului de lege, a evidențiat trei tipuri de încălcări: parcarea fără achitarea tarifului, nici măcar pentru cea mai scurtă perioadă stabilită de regulamentul local; parcarea pe două sau mai multe locuri, blocând efectiv mai multe spații decât cel destinat unui singur automobil; depășirea termenului pentru care a fost achitată parcarea.
Potrivit activistului civic Vitalie Voznoi, care a participat și el la consultări, în realitate singurul scop al acestor modificări legislative este „introducerea amenzilor”. Un alt aspect important, în opinia sa, este crearea unui „motiv informațional” pentru a critica Primăria Chișinău și a demonstra că autoritățile centrale ar fi făcut tot posibilul, în timp ce autoritățile locale nu au reușit să obțină rezultate.









