
Pentru noul an școlar sunt prevăzute investiții în infrastructura educațională, dotarea claselor și laboratoarelor, achiziționarea de echipamente moderne, precum și asigurarea transportului școlar în condiții de siguranță și confort.
„Dincolo de infrastructură, continuăm să punem accent pe calitatea studiilor și pe competențele de care copiii au nevoie astăzi și în viitor. Ne dorim ca fiecare elev, indiferent dacă învață într-un sat, într-un centru raional sau în capitală, să beneficieze de oportunități egale pentru a învăța, a se dezvolta și a-și descoperi potențialul. Școala nu este doar locul în care învățăm formule, reguli și date istorice. Este și spațiul în care învățăm să punem întrebări, să lucrăm împreună, să ne exprimăm liber și să ne respectăm unii pe alții. Aici se formează spiritul civic și valorile care ne țin împreună ca societate”, declară ministerul.
Noul an școlar începe cu Decada valorilor general-umane, dedicată demnității umane, păcii și drepturilor omului. Prima activitate este lecția «Independența care ne unește», organizată cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova”.
Autoritățile le-au mulțumit profesorilor pentru profesionalism, răbdare și dedicare și le-au urat elevilor un an școlar plin de descoperiri, reușite și bucurii.
Abonați-vă la actualizările noastre
Aveți informații pentru redacție? Transmiteți-le către Logos-Press




















