
În total, pe malul drept al Nistrului sunt angajate oficial 23 029 de persoane din regiunea transnistreană, cu 66,8% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. În primul semestru al anului 2025, numărul acestora era de 13 810 persoane.
Chișinăul rămâne principalul centru de ocupare pentru locuitorii malului stâng. Peste 72% dintre persoanele din regiune angajate oficial pe malul drept lucrează în municipiul Chișinău — adică peste 16 mii de oameni.
Cea mai mare pondere o au persoanele din Bender — 28,5%, urmate de cele din Tiraspol — 13,9%, Rîbnița — 12%, Dubăsari — 8,95% și Grigoriopol — 4%.
Locuitorii regiunii transnistrene sunt angajați în diverse domenii, de la comerț, industrie și construcții până la educație, sănătate, transport, IT, administrație publică și servicii.
Autoritățile menționează că această dinamică reflectă consolidarea legăturilor socio-economice dintre cele două maluri ale Nistrului. Angajarea oficială pe malul drept le oferă locuitorilor din regiune garanții sociale, concedii plătite, protecție juridică și acces la alte drepturi prevăzute de legislație.





















