
Ministerul Justiției a elaborat un proiect de modificare a articolului 236 din Codul Penal, care vizează infracțiunile legate de fabricarea și punerea în circulație a semnelor bănești sau a titlurilor de valoare false.
Pentru infracțiunea de bază, pedeapsa aplicată persoanelor fizice va crește de la intervalul actual de 5–10 ani de închisoare la 5–12 ani de detenție. În cazul formelor agravante, cum ar fi faptele săvârșite de un grup criminal organizat sau în proporții deosebit de mari, sancțiunea va fi majorată de la 7–15 ani la un prag mai sever, de 10–15 ani de închisoare.
Pentru forma de bază a infracțiunii, amenda aplicată persoanelor juridice va crește substanțial, de la pragul actual de 2.000–5.000 de unități convenționale la o sumă cuprinsă între 10.000 și 13.000 de unități convenționale, fiind însoțită de privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. În situațiile agravante, sancțiunile financiare pentru persoanele juridice vor exploda, crescând de la 4.000–7.000 de unități convenționale până la un interval cuprins între 20.000 și 40.000 de unități convenționale.
Pedepsele avansează odată cu tehnologiile
Totodată, noul proiect de lege introduce pedepse aspre pentru o categorie complet nouă de fapte, axată pe logistica și tehnologia din spatele falsificării. Mai exact, producerea, importul, exportul, primirea, păstrarea sau transmiterea de instrumente, obiecte, programe de calculator, date informatice ori elemente de securitate, cum ar fi hologramele și filigranele adaptate specific pentru fabricarea banilor falși, vor constitui infracțiune. Această faptă va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 6 ani și o amendă de la 1.500 la 3.000 de unități convenționale pentru persoanele fizice, în timp ce persoanele juridice vor risca o amendă de la 8.000 la 10.000 de unități convenționale și interzicerea activității. Dacă aceste acțiuni sunt comise de un grup criminal organizat, de o organizație criminală sau în favoarea acestora, pedepsele cresc la 4–8 ani de închisoare cu amendă de până la 5.000 de unități convenționale pentru indivizi, iar pentru firme amenda va urca în intervalul 15.000–20.000 de unități convenționale.
Instituție reposnsabilă
Pentru a sprijini aplicarea eficientă a acestor măsuri, proiectul mai prevede crearea unui centru național de analiză. Noua lege este programată să intre în vigoare la expirarea unui termen de trei luni de la data publicării oficiale în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Acesta urmează să fie examinat de Guvern.









