AMDM simplifică înregistrarea dispozitivelor medicale în Moldova
EUR/MDL - 20.17 0.1056
USD/MDL - 17.61 0.0875
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
GOLD - 4,155.99 0.01%
EURUSD - 1.14 0%
BRENT - 107.14 8.65%
SP500 - 744.39 0.31%
SILVER - 64.84 0.02%
GAS - 2.94 6.14%

Agenția Medicamentului va simplifica înregistrarea dispozitivelor medicale

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a anunțat inițierea unui proces de reformă internă în urma unei evaluări a proceselor instituționale. Această reformă vine pe fundalul unui volum semnificativ de dosare aflate în examinare, care a generat extinderea termenelor de procesare din cauza creșterii numărului de solicitări și a necesității verificării documentației.
Svetlana Rudenco Timp de citire: 1 minut
Dimensiunea textului
Link copiat
reforma sistemului medical

Măsurile planificate vizează consolidarea capacităților instituționale și a resurselor umane, optimizarea fluxurilor de lucru și a atribuțiilor personalului Direcției dispozitive medicale, precum și dezvoltarea și digitalizarea platformelor electronice pentru depunerea și examinarea dosarelor.

În cadrul acestui proces, AMDM a lansat consultările publice pentru proiectul Ordinului privind aprobarea procedurilor administrative și a Instrucțiunii de utilizare pentru notificarea și înregistrarea dispozitivelor medicale în Registrul de stat. Obiectivul proiectului este facilitarea recunoașterii dispozitivelor medicale cu marcaj CE și simplificarea proceselor de înregistrare pentru produsele deja evaluate în conformitate cu cerințele Uniunii Europene, în scopul reducerii sarcinilor administrative pentru operatorii economici.

Totodată, se află în etapa de definitivare proiectul Legii privind dispozitivele medicale și dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro, alături de actele normative subordonate, pentru alinierea cadrului național la acquis-ul Uniunii Europene.


Abonați-vă la actualizările noastre


Реклама недоступна
Pe aceeași temă*
Mai mult de la autor*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Ultimele știri
Popular acum*
De citit neapărat*