
În replică, Vasile Tofan a declarat că astfel de situații nu reprezintă o practică răspândită, iar majoritatea angajatorilor apreciază, dimpotrivă, experiența acumulată peste hotare.
„Eu vreau să cred totuși că este vorba despre o minoritate care manifestă atitudini discriminatorii față de absolvenții din diaspora, pentru că noi avem totuși o piață a muncii foarte, foarte strânsă. Cel puțin în sectorul privat există o penurie de cadre. Angajatorii se bat pentru candidați buni. De asta, eu vreau să cred că totuși au fost cazuri de excepție”, a menționat Tofan.
Potrivit lui, experiența internațională, cunoașterea limbilor străine și competențele profesionale dobândite peste hotare reprezintă un avantaj important pentru persoanele care revin în Republica Moldova.
„Eu știu zeci de cazuri când angajatorii, din contra, apreciază foarte mult experiența asta peste hotare, pentru că omul vine cu noi orizonturi, cu cunoștințe lingvistice, cu conexiuni internaționale.
Deci, aveți un mare avantaj. De asta, vreau să vă rog să ne dați o șansă. Pentru că cei care v-au discriminat reprezintă o minoritate”, a declarat Vasile Tofan.
El a adăugat că, în opinia sa, astfel de cazuri reprezintă mai puțin de 5%.
























