Sculpturile cețoase ale lui Fujiko Nakaya. Foto: Colecția Pinault
Nakaya nu creează o imagine a ceții, ci chiar ceața însăși, scrie Pinault Collection (Bourse de Commerce, Paris). Cu ajutorul unui sistem de pompe de înaltă presiune și a unor duze speciale, spațiul rotondei este umplut periodic cu picături minuscule de apă, care formează un nor alb și dens. Vizitatorii se pot deplasa liber în interiorul instalației, dispărând și reapărând din ceața densă.
Lucrarea intră în dialog cu arhitectura clădirii, reconstruită de arhitectul japonez Tadao Ando. Ceața schimbă percepția obișnuită asupra spațiului: contururile pereților, ale oamenilor și ale elementelor de interior apar și se dizolvă constant, transformând plimbarea prin muzeu într-o experiență vizuală neobișnuită.
Potrivit curatorului Anne-Marie Duget, artista nu se limitează la a folosi un fenomen natural ca material artistic, ci creează condițiile pentru a trăi direct natura sa schimbătoare. Ceața devine simultan obiectul observației și un obstacol pentru aceasta, obligând spectatorii să privească spațiul înconjurător într-un mod nou.
Fujiko Nakaya este considerată o pionieră a artei sculpturilor de ceață. Încă de la sfârșitul anilor 1960, ea s-a alăturat asociației internaționale Experiments in Art and Technology (EAT), care cerceta interacțiunea dintre artă și tehnologie. Artista a prezentat prima sa instalație de ceață de amploare la Expoziția Mondială de la Osaka, în 1970. De atunci, ea a realizat zeci de proiecte în întreaga lume, iar tehnologia de pulverizare a apei sub presiune înaltă creată de ea a devenit cartea de vizită a creației sale.
Lucrările lui Nakaya există doar pentru o clipă și nu se repetă niciodată cu exactitate. Forma lor depinde de temperatură, umiditate și mișcarea aerului. Tocmai această efemeritate a făcut ca sculpturile de ceață ale artistei să devină una dintre cele mai recunoscute și neobișnuite tendințe ale artei contemporane.
