
Maia Sandu
În ceea ce privește deschiderea pieței muncii pentru cetățenii din Uniunea Europeană, președinta a punctat că acesta este un pas firesc și de reciprocitate. Totuși, aceasta a menționat că interesul cetățenilor UE pentru locurile de muncă din Moldova este extrem de redus, catalogând temerile ca fiind nefondate.
„De la această discuție în care recunoaștem că avem un deficit de forță de muncă și până la a ne speria că vine un mare val de migranți peste Republica Moldova este o distanță foarte mare. Credeți-mă, nu rup ușa cetățenii UE să vină să lucreze în Republica Moldova”, a adăugat șefa statului.
Maia Sandu a dat asigurări că și în cazul lucrătorilor din țări non-UE, statul menține un control strict. Procesul de recrutare este supravegheat prin proceduri riguroase.
„Nu este un proces necontrolat, că oricine din orice colț al lumii vine în Republica Moldova să lucreze. Există proceduri, instituții ale statului care verifică foarte riguros solicitările din partea unor companii care vor să aducă forță de muncă”, a conchis Maia Sandu.
Șefa statului a confirmat că deficitul de forță de muncă este o realitate resimțită acut de mediul de afaceri, de la investitorii străini până la micii antreprenori din zonele rurale.
„Și asta spun companiile, și asta spun companiile care vin în Moldova, în orașe, inclusiv investitorii străini, dar și companiile noastre, întreprinderile noastre mai mici de prin localitățile rurale. Toți se plâng că nu există suficientă forță de muncă. Forță de muncă există, dar ea nu e interesată dintr-un motiv sau altul, pentru că salariile nu sunt suficient de mari pe potriva așteptărilor lor sau, mă rog, din alte motive”, a conchis șefa statului.









