
Academician Eva Gudumak
„Sper ca de la buget să fie surse de ajuns pentru acei colaboratori, ca laboratorul să prospere, ca să fie analizați factorii de risc care duc la aceste modificări demografice. Deoarece câți s-au născut și câți au decedat, asta deja este o statistică, iar pe noi ne interesează anume aceste direcții științifice care să ne arate cum să prelungim viața, care sunt acei factori care ne scurtează viața, care sunt acele probleme care provoacă îmbolnăviri și care, câteodată, fac ca persoana să dorească să plece din lumea aceasta din cauza că nu poate suporta durerile”, a afirmat academiciana.
Eva Gudumac a subliniat că este important ca specialiștii din domeniul statisticii și cercetării să dispună de studii aprofundate privind factorii de risc care duc la îmbolnăviri și pierderi premature de vieți omenești:
„Cunoașteți, are loc acum întinerirea bolilor și a foarte multor patologii, când omul nu mai este bucuros de viața care i s-a dat, de aceea dumneavoastră aveți nevoie de studii aprofundate și de cercetări științifice care să vă ajute să înțelegeți acești factori de risc”, a spus Eva Gudumac.
Evenimentul a marcat atribuirea denumirii onorifice Centrului și omagierea contribuției academicianului Gheorghe Paladi la dezvoltarea cercetărilor demografice din Republica Moldova.
În mesajele de salut, participanții au evidențiat rolul academicianului Gheorghe Paladi în afirmarea demografiei drept domeniu strategic pentru înțelegerea transformărilor sociale, economice și medicale din Republica Moldova. Personalitate marcantă a medicinei naționale, Gheorghe Paladi și-a extins activitatea științifică asupra sănătății populației, natalității, mortalității, familiei, îmbătrânirii demografice și securității demografice.
În prezent, Centrul de Cercetări Demografice „Academician Gheorghe Paladi” realizează cercetări fundamentale și aplicative în domeniul populației și dezvoltării, elaborează prognoze demografice și analize privind fertilitatea, mortalitatea, migrația și îmbătrânirea populației. Totodată, instituția oferă expertiză științifică autorităților publice, iar rezultatele cercetărilor sunt utilizate în procesul de fundamentare a politicilor publice și promovate prin colaborări naționale și internaționale.
Centrul de Cercetări Demografice a fost inaugurat în anul 1997.

Academician Eva Gudumak









