În scrisoarea deschisă se subliniază faptul că numeroase monumente istorice și arhitecturale din Moldova se află într-o stare nesatisfăcătoare, iar aspectele legate de conservarea acestora continuă să se confrunte cu probleme legislative și practice.
Academicianul subliniază că atitudinea față de patrimoniul istoric nu trebuie să fie determinată exclusiv de o evaluare politică sau ideologică a perioadei în care a fost creat un anumit obiect. În opinia sa, clădirile, monumentele și spațiile comemorative din diferite epoci fac parte din istoria țării și trebuie conservate, în primul rând, ca surse ale memoriei istorice.
„O societate care își distruge propriile monumente materiale riscă să-și piardă capacitatea de a înțelege procesele istorice care au modelat-o. Patrimoniul cultural și arhitectural, indiferent de perioada în care a fost creat, este o sursă de cunoaștere, de reflecție și de dialog între generații. Prin urmare, conservarea acestuia trebuie să depășească disputele ideologice și interesele de moment, devenind o prioritate a politicii de stat. Numai astfel Republica Moldova va putea păstra continuitatea istorică și va putea transmite generațiilor viitoare o memorie autentică, nefragmentată și nealterată de circumstanțele politice schimbătoare”, se menționează în scrisoarea lui Valeriu Pasat.
În scrisoare se subliniază separat faptul că, după proclamarea independenței, Moldova a creat un cadru legislativ pentru protecția monumentelor. În special, autorul face referire la Legea privind protecția monumentelor și la Registrul de stat al monumentelor din Republica Moldova. În urma modificărilor legislative din 2021, au fost clarificate noțiunile legate de intervenția asupra stării monumentelor, distrugerea și degradarea acestora, precum și protecția mediului istoric și arhitectural.
Cu toate acestea, în opinia autoarei apelului, existența unui cadru normativ modern nu rezolvă problema în sine.
Este necesară o politică sistematică de conservare
Valeriu Pasat propune ca protecția patrimoniului cultural să fie considerată un domeniu distinct al politicii de stat, independent de disputele politice și ideologice actuale.
Este vorba nu doar de conservarea unor clădiri sau monumente individuale, ci și de restaurarea acestora, de întreținerea corespunzătoare, de protejarea zonelor de protecție și de crearea unui mediu urban adecvat. În scrisoare sunt prezentate exemple de obiective din Chișinău, a căror stare, potrivit evaluării autorului, demonstrează discrepanța dintre semnificația lor istorică și nivelul real de conservare.
Ca una dintre abordări, se propune evaluarea patrimoniului istoric pe baza faptelor documentate și a cercetărilor profesionale, separând valoarea istorică și culturală a obiectivului de evaluările politice ale epocii în care a fost creat.
Autorul atrage, de asemenea, atenția asupra necesității unei abordări mai atente față de obiectivele memoriale și personalitățile istorice. În opinia sa, politica de stat privind memoria trebuie să se bazeze pe studierea contextului istoric și să nu se reducă la excluderea mecanică a paginilor incomode ale trecutului.
Astfel, teza principală a apelului constă în necesitatea de a trece de la existența formală a legislației de protecție la aplicarea consecventă a acesteia — cu mecanisme clare de responsabilitate, restaurare, finanțare și control public.
Pentru Moldova, acest lucru are importanță nu doar din perspectiva conservării unor monumente individuale. Patrimoniul istoric reprezintă, în același timp, o resursă culturală, o parte a mediului urban și un instrument de transmitere a cunoștințelor despre trecut către generațiile viitoare.
