
Vasile Tofan
Potrivit premierului, în doar câteva zile, platforma controle.gov.md a primit 55 de sesizări din partea antreprenorilor, „și ele vin și vin”. Prioritatea imediată este sprijinirea antreprenorilor locali, cei care deja investesc și dezvoltă afaceri în Republica Moldova.
„Oamenii care deja au investit în Moldova, cred în Moldova, încearcă să facă ceva aici, cred că trebuie să-i focusăm în primul rând prin deblocarea unor situații ce țin de antreprenorii noștri locali”, a spus premierul.
Cerințe prea mari pentru întreprinderile mici
Unul dintre cazurile prezentate de premier vizează o companie din Florești cu doar trei angajați, care repară tehnică de calcul. Antreprenorul s-a plâns că obligațiile impuse sunt similare celor aplicate companiilor cu sute sau mii de angajați.
Vasile Tofan a precizat că antreprenorul nu cere eliminarea regulilor de securitate a muncii, ci aplicarea lor proporțională.
„Acum suntem puși pe același cântar ca și companii de 100 sau 1000 de angajați. Eu cred că aceasta este inechitabilă. Mie mi se pare de bun-simț”, a comentat premierul.
Taxă locală de publicitate majorată de la 5% la 80%
Un alt caz prezentat de premier se referă la o companie din Criuleni, care reclamă majorarea taxei locale pentru publicitate de la 5% la 80% din veniturile din vânzări.
„O activitate economică în care 80% din încasări, fără deducerea cheltuielilor operaționale, sunt reținute sub formă de taxă locală este matematic și economic imposibilă”, a citat Vasile Tofan din sesizarea antreprenorului.
Premierul a spus că problema trebuie verificată, însă a recunoscut că situația ridică semne de întrebare.
Antreprenorii cer controale mai inteligente
Premierul a menționat și cazul unui producător vitivinicol, care nu solicită reducerea controalelor, ci digitalizarea și simplificarea acestora. Potrivit acestuia, antreprenorul a propus ca aceleași informații să fie prezentate statului o singură dată, deoarece datele din facturi, certificate și sisteme electronice sunt adesea introduse manual în mai multe registre. „Digital implicit, hârtie doar atunci când aceasta este realmente necesară”, a citat premierul.
Navă blocată la Giurgiulești din cauza diferenței de 15 centimetri
Vasile Tofan a atras atenția și asupra unui caz legat de Portul Internațional Giurgiulești, unde o navă cu peste 3000 de tone de produse metalice a rămas blocată din cauza unei diferențe de 15 centimetri între pescajul navei și adâncimea apei.
„Situația rămâne complet blocată, fără ca vreo instituție să-și asume responsabilitatea”, a citat premierul din scrisoarea antreprenorului.
Potrivit acestuia, pe navă sunt blocate produse în valoare de 40 de milioane de lei, iar statul nu încasează aproximativ 6,6 milioane de lei TVA.
Probleme privind combaterea spălării banilor și fondurile diasporei
Mai mulți antreprenori au semnalat dificultăți legate de termenele scurte pentru prezentarea informațiilor către Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
„Nimeni nu contestă importanța combaterii spălării banilor, dar pentru solicitările complexe termenele trebuie să fie realiste”, a declarat Vasile Tofan.
El a subliniat că trebuie simplificate și procedurile pentru cetățenii din diasporă care transferă sau aduc bani în Republica Moldova.
Critici privind aplicarea retroactivă a penalităților
Vasile Tofan a prezentat și cazul unei companii care, după trei ani în care Serviciul Vamal a acceptat aceeași clasificare pentru anumite produse, s-a trezit cu obligații suplimentare de plată de 343 de mii de lei, inclusiv 76 de mii de lei penalități.
„Dacă este o lege, tu nu poți să-l obligi pe un om să-l penalizezi pentru că el a respectat legea la acel moment”, a declarat premierul.
Control fiscal de aproape 2 milioane de lei pentru o companie mică
Ultimul exemplu prezentat de Vasile Tofan a vizat o companie care a crescut de la 2 la peste 25 de angajați și care, în urma unui control fiscal, a primit obligații suplimentare de plată de aproximativ 900 de mii de lei TVA. Cu amenzi și penalități, suma depășea 2 milioane de lei. După contestație, Serviciul Fiscal a redus suma la 187 de mii de lei.
Vasile Tofan a spus că asemenea situații trebuie analizate pentru ca antreprenorii să se poată concentra pe dezvoltarea afacerilor, nu pe relația complicată cu instituțiile statului.
„Dacă vrem să repornim economia asta, noi vrem ca energia acestor antreprenori să fie în găsind noi piețe, ca oamenii să investească, dar nu să-și piardă atât de mult timp în relația lor cu statul”, a declarat premierul.























