
Seminarele vor avea loc în perioada 15-28 mai în Chișinău, Bălți, Ștefan Vodă. Seminarele sunt gratuite, însă este necesară înregistrarea.
Aceste seminare fac parte din activitățile proiectului „Sisteme agroalimentare durabile – producție”, finanțat de Uniunea Europeană și Republica Cehă și implementat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare în cadrul inițiativei Team Europe „Sisteme agroalimentare durabile”, în cooperare cu Fondul de Solidaritate al PL în Moldova și Centrul leton de consultanță și instruire agricolă.
Participanții la seminar vor discuta despre tehnologiile de cultivare, recoltare și prelucrare a cânepei industriale – de la pregătirea solului și selectarea soiurilor până la produse cu valoare adăugată, inclusiv uleiuri și extracte.
Potrivit Asociației Producătorilor de Cânepă Industrială, se preconizează că aproximativ 600 de hectare vor fi cultivate în Moldova în acest sezon.









