Printre principalele modificări se numără verificările accelerate la frontieră, reținerea și transferul către „centre de returnare”. Procedura de examinare a statutului de refugiat se desfășoară acum mai rapid. Persoanele ale căror cereri sunt respinse sunt supuse returnării imediate.
Migranții ilegali care reprezintă o amenințare la adresa securității sau care se sustrag procesului de returnare riscă reținerea pe o perioadă de până la 24 de luni (în funcție de legislația țării respective). Persoanele cărora li s-a respins cererea pot fi transferate în țări terțe sigure pentru a aștepta deportarea sau examinarea cazurilor în afara teritoriului UE.
De asemenea, pe fondul crizei migrației, multe state întăresc controlul la frontierele interne ale zonei Schengen și efectuează verificări mai stricte asupra persoanelor care au depășit limita de ședere.
Țările UE au convenit să se ajute reciproc cu relocarea refugiaților, cu fonduri sau cu sprijin operațional. Anterior, responsabilitatea principală pentru un migrant revenea statului care i-a acceptat primul cererea de azil.
În plus, pactul poate fi „completat” cu acte suplimentare — de exemplu, o listă a țărilor sigure sau un document separat privind sistemul de returnare din UE.
În prezent, Bruxellesul discută posibilitatea creării unor „centre de returnare” – centre externe situate în afara UE, unde vor fi trimiși solicitanții care nu au obținut dreptul de azil în UE. Printre țările în care ar putea fi amplasate astfel de centre, presa europeană a menționat Albania, țările africane, precum și Kazahstanul și Uzbekistanul, dar acestea din urmă au declarat deja că nu și-au dat acordul.
