
Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării, în anul școlar curent, 25 de echipe EduLIFE, alcătuite din 80 de tineri îndrumători, 25 de mentori și 87 de voluntari, au organizat 426 de evenimente. Acestea au constat în sesiuni informative, dezbateri, jocuri educative, întâlniri cu specialiști, campanii de informare și teatru social.
Principalele teme abordate au fost prevenirea violenței, drepturile omului, sănătatea mintală, sexuală și reproductivă, precum și dezvoltarea competențelor de viață necesare pentru integrarea profesională și adaptarea socială.
Potrivit șefului Direcției de învățământ profesional și tehnic din cadrul ministerului, Silviu Gîncu, în acest an, prin rețeaua EduLIFE s-a reușit acoperirea a aproximativ jumătate din totalul elevilor din sistemul de învățământ profesional și tehnic al țării.
La program au participat, de asemenea, tineri cu dizabilități și refugiați.
Rețeaua EduLIFE a fost creată în 2020 de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, în cadrul programului național de dezvoltare a competențelor de viață și de pregătire a tinerilor pentru piața muncii.
Proiectul este realizat cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare.
























