ACAP Moldova are un nou director executiv: Marina Șelaru
EUR/MDL - 20.22 0.0623
USD/MDL - 17.64 0.0574
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
GOLD - 4,155.60 0%
EURUSD - 1.14 0%
BRENT - 107.14 8.65%
SP500 - 746.74 1.04%
SILVER - 64.85 0.02%
GAS - 2.94 6.14%

Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști are un nou director executiv

Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova (ACAP) are un nou director executiv. În urma desfășurării concursului pentru ocuparea funcției vacante și în baza deciziei Consiliului Director al asociației, funcția de director executiv este exercitată, începând cu data de 4 mai 2026, de către Marina Șelaru, auditor și magistru în economie.
Svetlana Rudenco Timp de citire: 1 minut
Dimensiunea textului
Link copiat
Marina Șelaru

Marina Șelaru

Potrivit unui comunicat al asociației, Marina Șelaru va continua cooperarea deja consolidată de ACAP la nivel național și internațional și va contribui la dezvoltarea în continuare a asociației în conformitate cu strategia elaborată de Consiliul Director, având drept obiectiv consolidarea capacității instituționale.

Marina Șelaru este auditor certificat și fondatoarea societății de audit Uenet&Audit SRL. Totodată, este autoare și coautoare a unor lucrări de specialitate, care contribuie la dezvoltarea domeniului, printre care se numără și „Evoluția profesiei de auditor și rolul ACAP ca organizație de referință în Republica Moldova”.

Asociația și-a exprimat recunoștința față de Natalia Zlatina, doctor în economie, conferențiar universitar, care a deținut funcția de director executiv din ianuarie 2018.

ACAP a fost creată în anul 1996 și include 835 de membri la data de 31 decembrie 2025, inclusiv studenți înrolați în programele sale educaționale de specialitate.

ACAP RM este membru deplin al IFAC (International Federation of Accountants), al ECCAA (Eurasian Council of Certified Accountants and Auditors) și membru asociat al FIDEF (Fédération Internationale des Experts-Comptables Francophones).

Președinta Consiliului ACAP este Elena Panainte.


Abonați-vă la actualizările noastre


Реклама недоступна
Pe aceeași temă*
Mai mult de la autor*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Ultimele știri
Popular acum*
De citit neapărat*