
„Sunt oameni care lucrează mult, sunt oameni care fac lucruri importante, mai ales pe procesul de integrare europeană. Acesta este cel mai important proiect pentru țara noastră din perspectiva securității, a dezvoltării și a oportunităților pentru oameni”, a declarat Maia Sandu la Jurnal TV.
Potrivit președintei, din cauza termenelor-limită din 1 septembrie și octombrie, mulți funcționari vor renunța la concedii pentru a finaliza acțiunile asumate.
„Sunt mulți oameni din toate instituțiile statului care lucrează, unii și zi și noapte. Ei nu se vor duce în vacanță nici în august, pentru că avem termenul de 1 septembrie, și nu se vor duce nici în septembrie și nici în octombrie, pentru că avem termenul din octombrie. Ei trebuie să finalizeze sutele de acțiuni pe care trebuie să le realizăm. Cu această ocazie vreau să le mulțumesc”, a spus șefa statului.
Maia Sandu a precizat că până la 1 septembrie autoritățile își propun să îndeplinească integral sau în proporție de cel puțin 90% acțiunile prevăzute pentru următoarea evaluare a Comisiei Europene. Ulterior, până în octombrie, urmează o nouă etapă de implementare a angajamentelor.
Președinta a subliniat că un raport favorabil de progres este esențial pentru deschiderea următoarelor capitole de negociere cu Uniunea Europeană.
Totodată, Maia Sandu a recunoscut că unul dintre cele mai dificile domenii rămâne justiția și faptul că multe funcții sunt vacante.
„Explicația este obiectivă. Sunt funcții vacante pentru că noi facem evaluarea externă și mulți judecători pleacă din funcții pentru că nu vor să treacă evaluarea externă sau pentru că nu trec această evaluare externă. Încercăm să le explicăm celor de la Comisie că nu putem, peste noapte, să creăm judecători și să-i punem pe aceste funcții care sunt vacante. Deci aici este încă un subiect de negociere și de explicații.”
În același timp, șefa statului a declarat că este mulțumită de ritmul în care avansează instituțiile și a spus că, potrivit unui reprezentant al Comisiei Europene, Republica Moldova continuă să fie statul candidat care înregistrează cele mai rapide progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
























