
„Grâul nu poate pe drum să se piardă”
„Grâul tranzitat este grâu tranzitat. El trebuie să fie plombat, el trece în tranzit, el nu poate pe drum să se piardă”, a declarat Toofan joi, după întâlnirea cu agricultorii.
Potrivit lui, problema este alta — presiunea foarte mare asupra portului Constanța, către care se îndreaptă trenurile cu produse ucrainene.
„Dar decizia pe care am luat-o la CFM și înțelegerea cu partea ucraineană este că un vagon tranzitează doar atunci când este garanția că el să fie primit, să aibă slotul în Constanța”, a subliniat premierul.
El a menționat că, pe fondul discuțiilor privind reducerea cu 50% a tarifului pentru tranzitul mărfurilor ucrainene, au apărut multe „titluri apocaliptice”, deși exportatorii moldoveni achită un tarif mai mic decât transportatorii ucraineni aflați în tranzit, au prioritate la transport și nu sunt limitați de capacitatea de tranzit a căii ferate.
Șeful Guvernului a subliniat că, dimpotrivă, creșterea tranzitului ucrainean este benefică pentru Calea Ferată a Moldovei.
„M-aș bucura să avem cât mai mult tranzit ucrainean”
„Și pentru calea noastră ferată eu m-aș bucura să aibă cât mai mult tranzit ucrainean, pentru că Calea Ferată are nevoie de volume. Ei și-au planificat o mie de vagoane ca să le transporte în august, acum până când sunt la mai puțin de 400 de vagoane. Problema Căii Ferate este că nu au destule volume, nu că au prea multe volume. Și noi trebuie să ne asigurăm că Calea Ferată rezistă”, a declarat premierul.
Amintim că, începând cu 10 august 2026, este în vigoare o reducere de 50% a tarifului pentru tranzitul mărfurilor ucrainene pe calea ferată din Republica Moldova. Tariful preferențial va fi valabil până la sfârșitul anului 2026.























