
Natalia Selvestru
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Natalia Selevestru, acordul va prevedea tratament nediscriminatoriu pentru investitori, protecție împotriva exproprierii și mecanisme pentru soluționarea litigiilor.
Totodată, autoritățile susțin că acordul va păstra dreptul statului de a reglementa domenii de interes public, precum sănătatea, protecția mediului, protecția muncii și schimbările climatice.
Delegația oficială pentru negocieri va fi formată din reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și ai Ministerului Afacerilor Externe. Acordul urmează să își înceteze automat efectele la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Premierul Vasile Tofan a subliniat importanța unor astfel de acorduri pentru atragerea investițiilor străine.
„De asta e important să avem cât mai multe astfel de acorduri, pentru că atunci stai confortabil că, dacă se întâmplă ceva, ei au unde să se adreseze în arbitraj. De asta e important. Vrem mai multe investiții suedeze în Moldova.”
Acordul urmează să fie negociat de cele două părți, iar forma finală va trebui aprobată conform procedurilor legale.
























