
„Avem o problemă în piața imobiliară. Prețurile sunt peste salariile și veniturile oamenilor. Locuințele nu sunt accesibile. Cum facem să construim și case unde metrul pătrat să coste nu 3.000 de euro, dar 800 de euro? Chiar dacă nu este în centru, chiar dacă este mai la periferie, trebuie să lucrăm în această direcție”, a declarat Tofan la Forumul Diasporei.
Potrivit lui, autoritățile trebuie să se concentreze pe creșterea ofertei și stimularea concurenței în sectorul imobiliar, nu pe intervenții care ar putea afecta funcționarea pieței.
„Noi trebuie să lucrăm, iar soluția pe care o văd eu este una axată pe pragmatism: trebuie să creștem oferta de case construite la prețuri mai mici și să stimulăm competiția în această piață. Nu trebuie să intervenim cu reglementări care doar vor distruge piața. S-a încercat în Berlin să fie reglementate prețurile și piața a fost afectată, iar după doi ani această decizie a fost revizuită, pentru că constructorii au încetat să mai construiască și s-au mutat pe alte piețe”, a declarat premierul.
Tofan a mai spus că printre problemele care trebuie soluționate se numără accesul dezvoltatorilor la terenuri, lipsa forței de muncă în construcții și reducerea riscurilor de corupție în procesul de obținere a autorizațiilor.
El a menționat că dificultățile privind accesul la locuințe nu sunt specifice doar Republicii Moldova, ci afectează mai multe țări europene, în special după pandemie, pe fondul creșterii costurilor de construcție. Totodată, Tofan a subliniat că această situație nu trebuie folosită de autorități drept justificare pentru lipsa unor soluții.




















