
Inițiativa reprezintă primul pas în selectarea candidatului național care va participa ulterior la competiția organizată la nivel european. Obținerea acestui titlu este considerată un instrument de dezvoltare urbană, cu impact asupra investițiilor, turismului, industriilor creative și economiei locale.
La concurs pot participa toate orașele și municipiile din Republica Moldova, indiferent de dimensiune, prin intermediul autorităților administrației publice locale. Candidații trebuie să demonstreze că dispun de capacitatea administrativă și financiară necesară pentru elaborarea și implementarea unui program cultural de amploare.
Procesul de selecție se va desfășura în două etape. În prima fază vor fi evaluate dosarele de candidatură, iar localitățile selectate vor accede în etapa finală, unde își vor prezenta proiectele culturale în fața unui juriu independent.
Evaluarea va avea la bază șase criterii principale: contribuția proiectului la strategia de dezvoltare pe termen lung a orașului, dimensiunea europeană, calitatea programului cultural și artistic, capacitatea de implementare, implicarea comunității și managementul administrativ.
Juriul va fi alcătuit din nouă membri: reprezentanți ai Ministerului Culturii și ai Oficiului Național de Dezvoltare a Culturii, experți din societatea civilă, un expert internațional cu experiență în programe culturale europene și un reprezentant al autorităților publice locale desemnat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Titlul de Capitală Europeană a Culturii este unul dintre cele mai importante programe culturale ale Uniunii Europene și este asociat cu atragerea de investiții, dezvoltarea infrastructurii urbane, creșterea fluxului de turiști și consolidarea economiei locale prin valorificarea patrimoniului și a industriilor creative.




















