
Foto: Getty Images
Potrivit evaluărilor experților ONU și ai Uniunii Europene, pășunatul animalelor de fermă rămâne una dintre cele mai ecologice și eficiente din punct de vedere economic metode de a reduce cantitatea de vegetație inflamabilă. Oile și caprele consumă iarba uscată, tufișurile și lăstarii tineri, care constituie „combustibilul” principal pentru propagarea focului. Ca urmare, în masivele forestiere se formează benzi naturale de protecție împotriva incendiilor, capabile să încetinească propagarea flăcărilor.
Potrivit Politico, interesul pentru această practică crește pe măsură ce schimbările climatice prelungesc durata sezonului de risc de incendiu. În același timp, scăderea populației rurale și a creșterii tradiționale a animalelor a dus la faptul că multe zone forestiere, în special în țările mediteraneene, au ajuns să fie acoperite de vegetație uscată, ceea ce sporește semnificativ riscul de incendii de proporții.
Ca răspuns, guvernele Spaniei, Franței și Portugaliei extind programele de sprijin pentru păstori, încurajând pășunatul oilor, caprelor și al raselor locale de bovine în zonele cu cel mai ridicat risc de incendiu. Autoritățile speră că această abordare va permite reducerea cheltuielilor cu defrișarea mecanică a pădurilor și, în același timp, va contribui la conservarea formelor tradiționale de agricultură.
Experții avertizează însă că pășunatul animalelor nu reprezintă o soluție universală. Efectul maxim se obține doar prin combinarea acestei metode cu arderile controlate, defrișarea mecanică și gestionarea integrată a teritoriilor forestiere.
Actualitatea acestor măsuri este confirmată de actualul sezon de risc de incendii. În această vară, incendii forestiere de amploare au cuprins mai multe țări din Europa de Sud, obligând autoritățile să efectueze evacuări în masă ale populației. Pentru stingerea incendiilor, Uniunea Europeană a activat Mecanismul de protecție civilă, în cadrul căruia statele își trimit reciproc avioane de stingere a incendiilor, echipamente și echipe de salvare.
O astfel de abordare reflectă o tendință mai amplă: Europa revine din ce în ce mai activ la metodele tradiționale de gestionare a resurselor naturale, combinându-le cu tehnologiile moderne de adaptare la schimbările climatice.

























