
Evenimentul, organizat de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, a reunit oficiali de rang înalt, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale și lideri de business, marcând un moment de cotitură pentru mediul investițional local.
Peste 1 miliard de euro pentru proiecte strategice
Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, a evidențiat succesul implementării reformelor, precizând că Moldova se află în fruntea statelor candidate la aderare, cu un grad de realizare de 93% a Planului de Creștere. Această performanță a generat încredere masivă din partea mediului de afaceri.
„Astăzi semnăm scrisori de intenție cu primele opt companii, reprezentând aproximativ 208 milioane euro în investiții directe. Alături de finanțările din partea instituțiilor financiare și cele anunțate de Guvernul Republicii Moldova, mobilizăm în total peste 1 miliard de euro. Aceasta este dovada clară că Moldova este o destinație atractivă, care replică rețeta de succes a țărilor care au aderat anterior la UE”, a declarat Marta Kos.
„Un viitor ancorat în Europa”
Președinta Maia Sandu a subliniat că investițiile reprezintă motorul care va transforma viața cetățenilor, aducând bunăstare și locuri de muncă acasă.
„Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa. Investițiile europene au crescut cu aproape 30% în ultimii patru ani, iar acest trend este susținut de o stabilitate tot mai mare”, a punctat șefa statului.
Președinta a evidențiat sectoarele cu potențial ridicat pentru investitori: industria agroalimentară, tehnologiile informaționale, energia regenerabilă, industria prelucrătoare și logistica regională. Totodată, ea a punctat rolul strategic al Moldovei în contextul regional, afirmând că, pe măsură ce reconstrucția Ucrainei va avansa, țara noastră va deveni un centru natural pentru logistică și producție.
„Pentru cetățenii noștri și pentru companiile de acasă, vreau să reafirm: drumul european înseamnă investiții, locuri de muncă și un viitor aici, acasă. Munca noastră de zi cu zi este să transformăm parcursul european al Moldovei în oportunități reale pentru oameni. Pentru ca toți moldovenii să aibă parte de pace, siguranță și bunăstare acasă, în familia europeană”, a mai spus șefa statului.
„A trece la fapte” – noua filozofie economică
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că integrarea europeană reprezintă pentru Republica Moldova mai mult decât un obiectiv politic; este o transformare economică profundă, caracterizată prin reguli de concurență echitabile și predictibilitate.
„Pentru Moldova, integrarea europeană nu este o destinație politică, ci o transformare economică. Înseamnă instituții puternice, o guvernare mai bună și o mai mare competitivitate. Construim o Moldovă unde reformele nu sunt un exercițiu de ochii lumii, ci un motor al creșterii economice. Îi spunem «a trece la fapte», nu doar a vorbi. Viitorul european al Moldovei se măsoară astăzi în drumuri construite, infrastructură energetică modernizată și afaceri finanțate”, a afirmat premierul Munteanu în cadrul conferinței.
Conferința de la Chișinău, susținută de Agenția de Investiții și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, continuă cu sesiuni de prezentări sectoriale și întâlniri de afaceri menite să identifice noi parteneriate, transformând încrederea investitorilor în proiecte concrete care să genereze locuri de muncă și prosperitate pentru toți cetățenii țării.



















