
Grigore Stratulat
Una dintre problemele identificate este mecanismul insuficient de eficient pentru monitorizarea substanțelor chimice introduse pe piață. Potrivit autorităților, această situație poate favoriza comercializarea unor produse care prezintă riscuri pentru sănătatea populației și mediu.
Proiectul, votat în prima lectură, prevede eliminarea mai multor acte permisive care nu sunt prevăzute de legislația UE. Măsura ar urma să reducă barierele administrative și să faciliteze comerțul cu statele UE.
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat, noile prevederi vizează produsele chimice industriale, detergenții, dezinfectanții, insecticidele, produsele pentru protecția plantelor și fertilizanții.
Autoritățile au stabilit și obiective concrete: până la sfârșitul anului 2026, actele permisive naționale din domeniul gestionării substanțelor chimice urmează să fie aliniate în proporție de 100% la cele europene, iar gradul de armonizare a normelor privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor chimice urmează să crească cu cel puțin 10%.






















