
Claudiu Năsui
„Am rezonat puternic cu viziunea domnului Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova, pentru această țară: ca Republica Moldova să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori. El înțelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori, le agravează atunci când intervine în economie. Bogăția și prosperitatea, înainte de a putea fi redistribuite de stat, trebuie mai întâi produse, iar premisele necesare pentru aceasta sunt tocmai valorile pieței libere, care au funcționat oriunde au fost aplicate”, a declarat Năsui.
El afirmă că obiectivul său este continuarea procesului de liberalizare și privatizare a economiei și susține că reformele necesare nu pot fi înlocuite de politici populiste:
„În politică, este ușor să te faci plăcut, cel puțin atât timp cât te afli la putere și poți alege calea facilă a populismului plătit din banii contribuabililor. Este mult mai greu să spui că lucrurile nu pot continua astfel la nesfârșit, pentru că, în caz contrar, nota de plată va condamna țara la stagnare. Premierul Tofan ar fi putut să-și continue liniștit cariera de succes, dar a ales să-și asume sarcina dificilă de a realiza reformele de care Republica Moldova are nevoie pentru a prospera și pentru a înfrunta cu succes un moment de răscruce pentru viitorul țării: aderarea la Uniunea Europeană.”
Renunță la mandatul de deputat în favoarea reformelor din Republica Moldova
Acesta a explicat și decizia de a renunța la mandatul de deputat în Parlamentul României pentru a lucra în Guvernul Republicii Moldova:
„Am ales să răspund invitației domnului Tofan de a mă alătura Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă acest pas presupune să renunț la mandatul de deputat în Parlamentul României și să-mi dedic experiența unui nou efort reformator, menit să ducă la capăt procesul de liberalizare și privatizare început după căderea comunismului. Premierul Tofan are misiunea grea, dar onorantă, de a-și conduce țara în direcția potrivită: cea a libertății și a apropierii de România și de Europa.”
Ministrul susține că dezvoltarea economică a Republicii Moldova este strâns legată de relația cu România și de parcursul european al celor două țări.
„Sunt fericit să-mi asum aceeași misiune, cu optimism, entuziasm și cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă și o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european”, a conchis Năsui.




















