
La eveniment au participat aproximativ 80 de producători agricoli actuali și potențiali, inclusiv membri ai asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații. Participanților la atelier le-a fost demonstrat procesul de cercetare pe teren (prelevarea de probe de sol pentru analize de laborator). Lucrările au fost efectuate în conformitate cu Metodologia de cercetare pedologică aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 751/2025.
Datele obținute la locurile de monitorizare vor contribui la evaluarea schimbărilor care au loc în sol, la elaborarea de prognoze privind evoluția calității solului și la stabilirea tendințelor de degradare sau îmbunătățire a acestuia. De asemenea, informațiile colectate pot fi utilizate pentru a informa autoritățile cu privire la problemele care afectează resursele de sol și pentru a justifica intervențiile în timp util.
Conform Metodologiei de organizare a monitorizării calității solului în Republica Moldova, cercetările vor fi efectuate la nivel național timp de 10 ani prin amplasarea unor profile de sol reprezentative în 136 de situri ale rețelei de monitorizare de 16 km x 16 km.









