
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea unei campanii de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante de maistru-instructor și profesor în instituțiile de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova.
Persoanele cu studii în domeniul Științelor Educației sau experiență profesională în sectoare precum IT, construcții, industrie, agricultură și servicii sunt invitate să devină mentori pentru viitoarea generație de specialiști.
Pentru atragerea cadrelor în acest domeniu sunt oferite indemnizații unice cuprinse între 160.000 și 375.000 de lei, în funcție de postul ocupat. Dosarele pot fi depuse până la 20 august, iar informațiile despre posturile vacante și condițiile de aplicare sunt disponibile pe platforma ipt.mec.gov.md.
Între timp, continuă admiterea în învățământul profesional dual pentru anul de studii 2026–2027. Pentru școlile profesionale, admiterea se desfășoară în două tururi: primul tur are loc între 20 iulie și 17 august, iar al doilea între 20 și 28 august. Pentru colegii și centre de excelență, primul tur este programat în perioada 20 iulie – 9 august, iar al doilea între 13 și 23 august.
Învățământul profesional dual combină studiile în instituțiile de învățământ cu instruirea practică realizată în cadrul companiilor. Elevii beneficiază de bursă, cazare, alimentație, experiență practică și remunerație pentru activitatea desfășurată la agentul economic.
Potrivit Ministerului Educației, 177 de companii și-au exprimat deja intenția de a participa la pregătirea practică a elevilor.






















