
„Asigurarea cu apă a cetățenilor, în condițiile de secetă pronunțată și nivelului redus al apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk, trebuie să fie o prioritate pentru noi, indiferent dacă vorbim despre Guvern sau despre autoritățile locale”, a declarat premierul.
Potrivit acestuia, Primăria Capitalei a solicitat recent sprijinul Guvernului pentru furnizarea unor motopompe necesare lucrărilor de capacitare a stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, aflată în gestiunea municipiului Chișinău.
„Asigurarea cu apă a cetățenilor nu trebuie să fie un subiect de dezbatere și nu voi accepta politizarea acestuia”, a declarat Tofan, precizând că a dispus eliberarea motopompelor din stocurile Agenției Rezerve Materiale.
O primă motopompă, cu o capacitate de 1200 de metri cubi pe oră, a ajuns deja la Vadul lui Vodă și a fost pusă în funcțiune. Alte patru motopompe de mare capacitate urmează să fie livrate suplimentar.
În total, Guvernul va pune la dispoziție cinci unități cu o capacitate cumulată de 5200 de metri cubi pe oră, care permit transportarea apei la distanțe mari și crearea unor rezerve tehnice în cazul unei eventuale crize.
Premierul a făcut apel la instituțiile subordonate Guvernului și Primăriei Chișinău să colaboreze pentru identificarea celor mai eficiente soluții, astfel încât locuitorii municipiului să fie asigurați cu apă în cazul unor probleme pe râul Nistru.
Situația este monitorizată în contextul secetei pronunțate și al nivelului redus al apei în principalele surse de alimentare.






















