
La punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița a avut loc o reuniune de lucru între șefii autorităților de frontieră și vamale din Moldova și România. Scopul întâlnirii a fost evaluarea activității la frontiera comună, în special în ceea ce privește controlul coordonat, inclusiv evaluarea situației operaționale la cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei dintre cele două state și identificarea celor mai eficiente soluții pentru optimizarea traficului transfrontalier.
Participanții au evaluat măsurile aplicate în perioada de vară, caracterizată de un flux intens de pasageri și vehicule, și au convenit asupra unor acțiuni comune menite să reducă timpul de așteptare și să asigure un proces mai rapid și mai eficient de trecere a frontierei.
Un subiect important al reuniunii a fost prelungirea duratei de valabilitate a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat, desfășurat pe teritoriul României, la punctul de trecere a frontierei Leușen-Albița (deocamdată, din păcate, singurul). Astfel, durata de valabilitate a mecanismului coordonat de control va fi prelungită de la șase luni la un an, ceea ce va asigura continuitatea modelului de cooperare care și-a dovedit eficiența în optimizarea controlului la frontieră.























