
Potrivit unui proiect de lege, aceasta va include companiile cu mai puțin de 750 de salariați, cu o cifră de afaceri anuală netă de cel mult 150 de milioane de euro sau cu active totale de cel mult 129 de milioane de euro.
Noua categorie va fi distinctă de cea a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), însă companiile eligibile vor putea beneficia de măsuri de sprijin, instrumente financiare, scheme de ajutor de stat și alte politici publice destinate acestui segment de afaceri.
Proiectul prevede și reguli specifice pentru calcularea indicatorilor financiari și a numărului de salariați, ținând cont de relațiile dintre întreprinderi, inclusiv de participațiile la capital și de raporturile de control.
Totodată, pentru întreprinderile din această categorie, plafonul investiției totale eligibile pentru investitorii de tip business angels va fi de până la 5 milioane de euro.
Introducerea noii categorii urmărește să extindă posibilitățile de sprijin pentru companiile aflate în creștere și să creeze condiții mai favorabile pentru dezvoltarea și finanțarea acestora.

















Comentarii
0Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.
Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.
Autentifică-te pentru a comenta