
Foto: Ministrul Finanțelor, Andrian Havrilice
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a fost împuternicit să semneze acest acord.
„Este vorba despre 218 milioane de euro acordate pe o perioadă de 30 de ani, cu o perioadă de grație de 9 ani, în condiții extrem de avantajoase. Au fost deja implementate câteva măsuri preliminare de reformă. Ne referim la modernizarea sistemului de achiziții publice, îmbunătățirea mediului de afaceri, sporirea transparenței financiare, reforme în educație și pe piața muncii, precum și alinierea sectoarelor energetic și de transport la standardele Uniunii Europene”, a declarat ministrul.
Amintim că acest proiect face parte dintr-un program mai amplu, cu o valoare totală de 400 de milioane de dolari SUA, pentru perioada 2026–2027.
Programul vizează domenii strategice precum guvernanța publică, competitivitatea economică, protecția socială, sectorul energetic, protecția mediului și digitalizarea economiei naționale. Pentru a accesa această finanțare, autoritățile de la Chișinău s-au angajat să îndeplinească 14 condiționalități de reformă. Până în prezent, cele șapte acțiuni aferente primei etape au fost deja implementate.









