
Ion Chicu
Prima propunere vizează aplicarea unei taxe de 4% asupra rulajului băncilor, după modelul din România. Deputatul a explicat că această taxă ar fi aplicată asupra veniturilor obținute de bănci, inclusiv din diferențe de curs valutar, credite, dobânzi și alte surse de venit.
A doua variantă presupune menținerea cotei actuale de 12% pentru impozitul pe profit, dar majorarea impozitului achitat atunci când băncile distribuie dividendele. Chicu propune ca dividendele să fie impozitate cu 24% sau chiar 36%.
„Noi nu vrem să vă impozităm mai mult, rămâne cu 12%, dar dacă scoateți banii, fiți buni și plătiți aici”, a declarat fostul premier, într-un podcast difuzat de Ziua.
Potrivit lui Chicu, cele două variante ar putea fi examinate ca alternative în procesul de adoptare a politicii fiscale. El susține că astfel băncile ar fi încurajate să reinvestească profiturile în Republica Moldova, iar în cazul în care acestea sunt distribuite către acționari, statul ar încasa venituri suplimentare.
„Fie 4% ca în România pentru veniturile obținute, cum zicem, cifra de afaceri, fie o impozitare mai mare atunci când bancherii, investitorii strategici, vor să scoată profiturile”, a spus Chicu.
Deputatul a anunțat că va propune în Parlament aceste două variante de impozitare a sectorului bancar, sub forma unui amendament la proiectul de lege privind politica fiscală pe care Guvernul îl va prezenta în Legislativ.
Reamintim că, la 6 august, prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a confirmat că noul concept al politicii bugetar-fiscale include majorarea impozitului pe profit pentru bănci de la cota de bază de 12% la 18%. Premierul a subliniat că această măsură, care presupune o majorare a cotei cu 50%, va fi una temporară și se va aplica exclusiv în cadrul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027.























