
Foto: eSP.md
Conform documentului, pe teritoriul aflat sub controlul efectiv al autorităților constituționale funcționează în prezent 892 de primării, iar după reorganizare numărul acestora ar urma să fie redus la 274.
Trei regiuni în locul raioanelor
La nivelul al doilea al administrației publice locale, proiectul prevede înlocuirea actualelor raioane cu trei regiuni administrative: Centru, Nord și Sud. Sediile autorităților regionale ar urma să fie la Chișinău, Bălți și, respectiv, Cahul.
Municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul distinct, iar municipiul Taraclia ar urma să devină o unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea. Proiectul menține, de asemenea, regimul special al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia.
Prag minim de 3.000 de locuitori
Un element central al reformei este introducerea unui prag demografic obligatoriu de cel puțin 3.000 de locuitori pentru unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi.
Dacă populația unei unități scade sub acest prag, Cancelaria de Stat va trebui să notifice autoritățile locale în termen de 30 de zile de la publicarea datelor oficiale. Ulterior, acestea vor avea la dispoziție un an pentru a iniția și desfășura amalgamarea voluntară. Dacă procedura nu este finalizată în condițiile prevăzute de proiect, Guvernul va iniția amalgamarea normativă.
Reorganizarea va include atât comunitățile care au finalizat amalgamarea voluntară până la 31 august 2026, cât și unitățile care vor fi comasate prin lege, după consultarea colectivităților vizate.
Potrivit notei de fundamentare, procesul de amalgamare voluntară a dus la constituirea a 161 de clustere, care cuprind 556 de unități administrativ-teritoriale.
Autoritățile precizează că amalgamarea administrativă nu presupune automat desființarea satelor. Localitățile își vor păstra denumirile, identitatea și tradițiile, chiar dacă vor face parte dintr-o comună mai mare, cu o singură primărie.
De ce este promovată reforma
Conform datelor prezentate în nota de fundamentare, dintre cele 892 de primării în prezent, 776 administrează unități cu mai puțin de 3.000 de locuitori. Acestea reprezintă aproximativ 87% din total, dar concentrează doar 40,3% din populația analizată.
În 2025, veniturile proprii au reprezentat, în medie, 10,3% din veniturile bugetelor locale de nivelul întâi, în timp ce transferurile de la bugetul de stat au constituit 63,6%. Totodată, doar 41 de primării își puteau acoperi integral cheltuielile administrative din venituri proprii.
Documentul mai arată că, în primăriile cu mai puțin de 3.000 de locuitori, cheltuielile administrative erau, în medie, de 4,6 ori mai mari decât veniturile proprii. Cheltuielile administrative pe locuitor ajungeau la aproximativ 2.000 de lei în aceste primării, comparativ cu circa 810 lei în localitățile administrate de primării cu peste 10.000 de locuitori.
Autorii proiectului susțin că fragmentarea administrativă limitează posibilitățile de angajare a specialiștilor, pregătire a proiectelor de investiții și asigurare a serviciilor publice, în special în comunitățile mici.
Reforma va presupune cheltuieli pentru reorganizarea instituțiilor, actualizarea registrelor și a sistemelor informaționale, pregătirea alegerilor, inventarierea patrimoniului și reorganizarea personalului.
În plus, autoritățile estimează necesitatea unei rețele de aproximativ 850 de Centre unificate de prestare a serviciilor (CUPS), inclusiv cele deja operaționale. Dotarea acestora ar costa orientativ între 68 și 85 de milioane de lei. Aproximativ 500 de centre sunt planificate să fie acoperite cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, iar Guvernul caută finanțare pentru diferență.
Ce urmează
Noua organizare administrativ-teritorială este prevăzută să intre în vigoare la primul tur al alegerilor locale generale din 2027. Guvernul va trebui să promoveze, în termen de 12 luni de la publicarea legii, modificările legislative necesare pentru adaptarea cadrului normativ.




















Comentarii
0Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.
Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.
Autentifică-te pentru a comenta