
Natalia Plugaru
„La Milano, a fost aleasă conducerea PAS Italia în cadrul Convenției de constituire a Organizației Teritoriale PAS Italia. E o premieră pentru noi și ne propunem să avem 11 organizații PAS în diasporă. Felicitări, colegi!”, a anunțat liderul PAS, Igor Grosu. Acesta a publicat pe rețelele sociale fotografii de la eveniment, în care apare și ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Evenimentul a avut loc într-un restaurant din Milano. Natalia Plugaru, potrivit imaginilor, a făcut o prezentare privind acordurile de securitate socială, în special în ceea ce privește cetățenii moldoveni din Italia. Ministerul nu a anunțat deplasarea ministrei în Italia.
În acest context, deputatul Ion Chicu a adresat o interpelare Cancelariei de Stat, solicitând clarificări privind participarea ministrei la eveniment. Astfel, el cere confirmarea sau infirmarea participării Nataliei Plugaru la eveniment, indicarea scopului deplasării și a statutului raporturilor de muncă ale acesteia, precum și precizarea perioadei în care s-a aflat în afara Republicii Moldova.
Totodată, Ion Chicu solicită informații despre eventualele sume achitate din bugetul de stat pentru participarea ministrei la eveniment.
Un alt deputat, Alexandr Berlinschii, solicită Comisiei Electorale Centrale (CEC) să verifice modul în care PAS va reflecta în raportul financiar cheltuielile pentru deplasarea mai multor deputați și oficiali ai partidului la Milano. Potrivit deputatului, la eveniment au participat cel puțin patru parlamentari, ministra Muncii și secretarul general al PAS. Berlinschii cere să se clarifice din ce surse au fost achitate transportul, cazarea și organizarea evenimentului și dacă au fost utilizați bani publici sau fonduri de partid.
Deocamdată, partidul și ministerul nu au venit cu reacții oficiale.
UPDATE 20:00
Natalia Plugaru a venit cu precizări în urma informațiilor apărute în spațiul public privind participarea sa la evenimentul desfășurat în Italia. Acesta susține că deplasarea a avut loc în timpul unei singure zile de concediu neplătit și că nu au fost utilizate fonduri publice pentru această vizită.
„Niciun ban public nu a fost cheltuit pentru această deplasare. Consider că este firesc ca orice demnitar să ofere explicații privind utilizarea banilor publici. Transparența și responsabilitatea sunt principii pe care le respect și le promovez. În același timp, cred că discuțiile publice ar trebui să se bazeze pe fapte, nu pe insinuări”, a scris ministra pe Facebook.
Precizăm că vizita nu a fost anunțată în prealabil.






















Comentarii
0Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.
Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.
Autentifică-te pentru a comenta