80 milioane euro pentru modernizarea universităților din Moldova
EUR/MDL - 20.22 0.0642
USD/MDL - 17.64 0.0591
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
GOLD - 4,155.68 0.9%
EURUSD - 1.15 0%
BRENT - 107.14 8.65%
SP500 - 746.74 1.04%
SILVER - 64.84 0.78%
GAS - 2.94 6.14%

80 de milioane de euro vor fi investite în modernizarea universităților din Moldova

Programul de investiții în învățământul superior din Republica Moldova, în valoare de 80 de milioane de euro, va deveni un pilon important pentru modernizarea sistemului universitar. Proiectul este realizat cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI) și cumulează resurse financiare provenite din împrumuturi BEI, granturi oferite prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate, precum și contribuția națională prin Mecanismul de Reformă și Creștere.
Svetlana Rudenco Timp de citire: 1 minut
Dimensiunea textului
Link copiat
delegația Băncii Europene de Investiții

Detaliile programului au fost discutate de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și delegația BEI, condusă de vicepreședintele băncii, Karl Nehammer, fost cancelar federal al Austriei. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, inițiativa vizează modernizarea infrastructurii și dotarea instituțiilor de învățământ superior cu echipamente moderne. O componentă centrală a proiectului este dezvoltarea a trei hub-uri naționale, menite să stimuleze activitatea de cercetare și inovarea, consolidând astfel legătura dintre mediul universitar, sectorul economic și societate.

În cadrul aceleiași întrevederi, oficialii au evaluat stadiul proiectului „Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova”, care prevede renovarea și echiparea tehnico-materială a 20 de instituții de învățământ din rețeaua școlilor-model. Bugetul total al acestui proiect este de 51,5 milioane de euro: 40 de milioane sub formă de împrumut BEI, 3,5 milioane constituie grantul, iar 8 milioane de euro sunt asigurate de Guvernul Republicii Moldova.

Școlile selectate sunt repartizate în diverse regiuni ale țării: opt în municipiul Chișinău, șase în localități rurale, iar restul în municipiul Bălți și raioanele Nisporeni, Soroca, Râșcani, Telenești și Ungheni. Ambele proiecte sunt implementate în contextul Agendei de Reforme a Republicii Moldova, cu susținerea partenerilor europeni.


Abonați-vă la actualizările noastre


Реклама недоступна
Pe aceeași temă*
Mai mult de la autor*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Ultimele știri
Popular acum*
De citit neapărat*