Fără îndoială, printre aceste proiecte se numără și angajamentul anunțat de țările NATO de a investi, în următoarele două decenii, aproximativ 30 de miliarde de dolari în extinderea rețelei de conducte militare din Europa de Est și Turcia. Informația a fost publicată de Bloomberg.
Totuși, nu este vorba doar de construirea unor noi conducte. De fapt, alianța începe să-și restructureze sistemul de aprovizionare al flancului său estic, unde, după 2022, se vor concentra eforturile principale de consolidare a securității colective.
Noua infrastructură a NATO
Conform informațiilor furnizate de Bloomberg, extinderea va viza rețeaua existentă de conducte, creată încă din perioada Războiului Rece. Aceasta nu este destinată transportului de țiței, ci livrării de produse petroliere finite — în primul rând combustibil de aviație și motorină — direct către bazele militare și aerodromuri.
În prezent, cea mai mare parte a acestui sistem este concentrată în țările din Europa de Vest. Flancul estic al NATO depinde în continuare în principal de transportul rutier și feroviar al combustibilului, care este mult mai vulnerabil în cazul unei crize militare sau al unor acte de sabotaj.
Tocmai de aceea, alianța intenționează să extindă rețeaua către Polonia, țările baltice, România, Bulgaria și Turcia.
Conform datelor furnizate de Bloomberg, costul programului ar putea ajunge la 30 de miliarde de dolari, ceea ce îl face una dintre cele mai mari investiții în infrastructură din istoria NATO.
Un astfel de sistem există deja
Extinderea în sine nu înseamnă crearea unei rețele de la zero. Încă din anii 1950, țările NATO au construit Central Europe Pipeline System (CEPS) — un sistem de conducte care leagă Franța, Belgia, Țările de Jos, Germania și Luxemburg.
Aceasta este utilizată și astăzi pentru aprovizionarea cu combustibil aviatic a aerodromurilor militare și a altor obiective strategice. Datorită conductelor, NATO poate asigura rapid combustibilul necesar aviației, fără a se baza exclusiv pe convoaiele rutiere sau pe calea ferată.
În acest context, proiectul discutat la summit reprezintă, de fapt, o extindere a acestui sistem către flancul estic al alianței.
Este evident că, în acest caz, nu este vorba doar de infrastructură. Dacă proiectul va fi pus în aplicare, acest lucru va avea un impact fundamental asupra problemelor de securitate regională, asupra relațiilor celorlalte țări cu NATO, precum și asupra perspectivelor economice ale regiunilor prin care vor trece aceste conducte.
De unde vor proveni petrolul și combustibilul
La fel de evident este faptul că, dacă se va construi o rețea de conducte, trebuie să existe și surse de aprovizionare cu petrol sau produse petroliere pe aceste magistrale.
Și aici apar întrebări. În trecut, Rusia se număra printre principalii furnizori de petrol și combustibil prelucrat către Europa. În prezent, această cale de aprovizionare este blocată.
În mare măsură, aprovizionarea țărilor europene cu resurse energetice se realiza și din statele din Golful Persic. Însă nu este încă pe deplin clar cum se va evolua situația în jurul Strâmtorii Ormuz.
Probabil că NATO pornește de la premisa că sursele directe de aprovizionare cu combustibil ar putea fi cele mai mari rafinării din Europa, care funcționează cu materii prime provenite din Norvegia, SUA, țările din Orientul Mijlociu, Kazahstan, Azerbaidjan și alte state. Proporțiile și rutele de transport vor fi stabilite prin acorduri separate.
În legătură cu posibila punere în aplicare a proiectului, rolul celor mai mari terminale petroliere maritime, prin care va sosi materia primă, va crește semnificativ.
România devine un element-cheie
România capătă o importanță deosebită în noua arhitectură. Țara dispune de propriile capacități de rafinare a petrolului, de exploatări petroliere și de cel mai mare port de la Marea Neagră — Constanța. Tocmai prin acest port trec deja volume semnificative de mărfuri energetice.
Dacă proiectul NATO va fi pus în aplicare așa cum a fost anunțat, rolul României, ca nod logistic al flancului estic al alianței, ar putea crește substanțial. Acest lucru se referă nu numai la aprovizionarea militară, ci și la dezvoltarea infrastructurii de depozitare, a terminalelor de transport, a căilor ferate de acces și a logisticii portuare.
Tocmai de aceea, Bucureștiul este considerat unul dintre principalii beneficiari ai proiectului, alături de Polonia și țările baltice.
Cum se va reflecta acest lucru asupra Moldovei
Deși Republica Moldova nu este membră a NATO, dezvoltarea infrastructurii vecinei României are o importanță practică pentru ea.
În ultimii ani, România a devenit principala direcție de integrare a sectorului energetic, a infrastructurii de transport și a comerțului exterior al Moldovei cu piața europeană.
Consolidarea în continuare a rolului Constanței și a rețelei logistice românești ar putea spori importanța coridoarelor de transport utilizate de exportatorii și importatorii moldoveni.
În plus, extinderea infrastructurii în estul Europei este, de regulă, însoțită de investiții în drumuri, legături feroviare, terminale de stocare a combustibilului și instalații energetice. Efectele indirecte ale acestor proiecte depășesc adesea cu mult granițele țărilor implicate direct în construcție.
Nu trebuie neglijat nici factorul consolidării securității. Proiectul, cu o valoare de până la 30 de miliarde de dolari, reflectă un proces mai amplu care se va desfășura în Europa după anul 2022.
Dacă în deceniile anterioare atenția s-a concentrat asupra armamentului și efectivelor militare, astăzi infrastructura capătă un rol din ce în ce mai important: rețelele energetice, porturile maritime, coridoarele feroviare, depozitele de combustibil și sistemele de aprovizionare.
Extinderea rețelei de conducte arată că NATO consideră fiabilitatea aprovizionării cu combustibil drept unul dintre elementele-cheie ale capacității de apărare.
În acest sens, nu este vorba doar de construirea de noi conducte, ci de formarea unei noi arhitecturi logistice a Europei de Est, unde România are șansa de a-și consolida importanța ca unul dintre principalele noduri de transport și energetice ale regiunii.
Iar Moldova, în calitate de vecinul cel mai apropiat al României și al Uniunii Europene, devine un beneficiar indirect al transformărilor viitoare.
Totuși, există și un „efect secundar” al acestor planuri ale NATO: dacă confruntarea dintre NATO și Rusia va continua și, foarte probabil, se va agrava, Moldova se va afla chiar în epicentrul unui posibil conflict. Și acest aspect trebuie luat în considerare.
