
Premierul va lua parte la deschiderea conferinței, precum și la sesiunea plenară dedicată sprijinirii Ucrainei și perspectivelor de redresare a acesteia.
În cadrul conferinței, prim-ministrul Alexandru Munteanu va avea întrevederi bilaterale cu omologi și oficiali europeni, printre care prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, prim-ministrul Ucrainei, Iulia Sviridenko, precum și cu președinta BERD, Odile Renaud-Basso.
„Vizita reconfirmă angajamentul Republicii Moldova de a fi parte a eforturilor internaționale de susținere a Ucrainei, de consolidare a păcii și securității regionale, precum și de aprofundare a dialogului cu partenerii europeni”, notează serviciul de presă al Guvernului.
Organizatorii conferinței subliniază că relansarea economiei ucrainene va necesita mobilizarea investițiilor interne și internaționale, sprijin prin intermediul unor instrumente financiare moderne,
inclusiv asigurarea împotriva riscurilor de război, precum și alinierea continuă a cadrului legislativ la normele UE pentru a asigura condiții previzibile pentru mediul de afaceri.
Un rol important îl vor juca privatizarea, dezvoltarea parteneriatelor public-private, extinderea finanțării cu capital de risc și pe termen lung, dar și mecanismele de reducere a riscurilor, inclusiv garanțiile și finanțarea mixtă, în special pentru companiile din regiunile aflate în apropierea liniei frontului.
O direcție cheie va fi dezvoltarea industriei prelucrătoare, ca bază a unui nou model economic cu valoare adăugată mare și diversificare a exporturilor, iar reconstrucția va fi însoțită de implementarea principiilor economiei „verzi”, a rezilienței climatice și a standardelor UE.






















