
Secretarul general al Ministerului Apărării, Igor Cutie, a declarat, la ședința Comisiei economie, buget și finanțe, că reglementările actuale sunt depășite și nu mai corespund cadrului legal existent. Actul normativ de bază care reglementează acest domeniu datează din anul 1999 și vizează în principal doar procedura de comercializare a bunurilor militare, dar nu și alte forme de valorificare, cum ar fi arenda sau donarea.
„Există liste cu diverse active, inclusiv cu destinație dublă, cum ar fi stațiile electrice, pompe, mijloace, corturi. Din 2001 până în prezent au fost vândute doar 26 de active. Pe Ministerul Apărării îl costă mai mult să întrețină aceste active care sunt din anii ’50-’60. Și noi vrem să dăm voie ca, de pildă, dacă cineva are nevoie de un cort, să îl putem dona unei asociații decât să îl vindem”, a declarat Igor Cutie.
Ministerul susține că modificările propuse urmăresc eficientizarea administrării patrimoniului militar și reducerea cheltuielilor pentru întreținerea activelor care nu mai sunt utilizate.
Amintim că ministerul a elaborat un proiect care prevede că excedentul de echipamente militare neutilizate ale statului va putea fi vândut, donat, schimbat sau închiriat.
Documentul introduce o procedură completă prin care tehnica militară, armamentul, munițiile și alte active din domeniul apărării considerate „excedent neutilizat” vor fi inventariate de instituțiile responsabile, evaluate și incluse într-o listă oficială.
Pe baza acestei liste, autoritățile vor decide modul de valorificare a bunurilor — prin vânzare, donație, schimb sau închiriere — în funcție de necesități, condițiile de securitate și interesul statului.









