
Daniel Mititelu
Candidatura lui Mititelu a fost propusă în urma unui concurs public la care au participat zece persoane, dintre care opt au fost admise la interviu. Potrivit Parlamentului, acesta a obținut cel mai mare punctaj.
În CV-ul său se menționează că are peste 20 de ani de experiență în industria petrolului și gazelor, fiind specializat în managementul operațiunilor de foraj și coordonarea proiectelor internaționale, inclusiv în Orientul Mijlociu.
Munca în teren
Mititelu se consideră „practician”, a promis că va munci mai mult „în teren”, o mai bună comunicare, explicații mai bune pentru cetățeni privind deciziile nepopulare ale ANRE și să descopere „unde este problema” energeticii Moldovei.
„Înainte am activat pe unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere din nordul Irakului, unde am săpat – la compania la care activam – am săpat prima sondă de țiței, prima sondă de gaz, prima sondă de explorare. Și tot timpul a fost o neconcordanță între proiectele tehnice pe care le făceam noi, în baza datelor tehnice, și ce întâmpinam în timpul lucrului efectiv. Aflându-ne la început, mă refer aici la diversificarea gazelor, la energia regenerabilă – noi suntem la început de drum și numai printr-o comunicare bună și aflându-te mai mult în teren poți grăbi lucrurile să meargă mai bine, adică să vedem unde este problema: este la ANRE, în Guvern sau în altă parte.”
Totuși, în cadrul ședinței parlamentare, candidatul nu a putut oferi răspunsuri clare la mai multe întrebări privind legislația și sectorul energetic reglementat de ANRE. De exemplu, unde a acumulat cei trei ani de experiență în funcții de conducere în instituții sau întreprinderi reglementate de ANRE (criteriu prevăzut de Legea cu privire la energetică) și care este diferența dintre un furnizor cu obligații de serviciu public și un furnizor concurențial în sectorul gazelor naturale din Republica Moldova.
„Se învață cu timpul”
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a apărat candidatura lui Mititelu, argumentând că instituția are nevoie și de specialiști cu experiență practică în teren, nu doar de experți în elaborarea legislației.
„Eu personal am considerat că e nevoie și de un practician în această funcție, cu experiență de management în domeniile reglementate de ANRE. E nevoie să avem un spectru de capacități la conducere, nu doar oameni care pot să scrie o lege sau să o promoveze. Dar, desigur, este un lucru care se învață și se dezvoltă pe parcursul timpului”, a declarat Marian.
Daniel Mititelu o înlocuiește în funcție pe Violina Șpac, al cărei mandat expiră în luna mai.
Consiliul de administrație al ANRE este constituit din cinci directori. Potrivit legislației, aceștia sunt numiți de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși.









